Asociatia Amnesty International (AI) critica dezincriminarea faptelor de coruptie si conditiile din penitenciare din Romania, in raportul sau anual privind situatia drepturilor in lume, publicat joi la Londra.

Proiectele de lege privind dezincriminarea unor fapte de coruptie au provocat proteste in Romania si peste hotare, institutiile europene si internationale au criticat suprapopularea penitenciarelor si conditiile de detentie improprii, iar romii s-au confruntat in continuare cu discriminari, releva documentul.

''In luna ianuarie (2017), zeci de mii de oameni au protestat impotriva a doua ordonante de urgenta adoptate fara o discutie substantiala de catre guvernul recent format de la acea vreme. Actele normative au extins gratierea persoanelor condamnate pentru anumite fapte de coruptie si au dezincriminat conduita ilegala oficiala. Institutii nationale, unele ambasade straine si Comisia Europeana au criticat legile respective, care apoi au fost abrogate in februarie. In aprilie, a fost prezentat un nou proiect de lege - acordand amnistia pentru sentinte mai mici de cinci ani de inchisoare, inclusiv pentru coruptie -, ceea ce a provocat alte proteste in tara in timpul anului. Legea nu fusese adoptata pana la finalul anului trecut",
se mentioneaza in raportul AI.

Raportul noteaza, de asemenea, ca au fost propuse amendamente la legea privind organizatiile neguvernamentale si fundatiile, prin care au fost introduse obligatii administrative si financiare suplimentare. ONG-urile nationale au denuntat noile masuri, considerate arbitrare, nenecesare si vagi. Conferinta organizatiilor neguvernamentale internationale a Consiliului Europei, din luna decembrie 2017, a evidentiat lacunele cu privire la respectarea standardelor si a bunelor practici internationale. Propunerile, adoptate de Senat in noiembrie, au ramas in asteptare la Camera Deputatilor la finalul anului, adauga Amnesty International in raportul sau anual.

Referitor la detentie, documentul aminteste ca in aprilie anul trecut Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a formulat recomandari pentru scaderea suprapopularii din inchisori, intr-o 'decizie pilot' emisa impotriva Romaniei, prin care acesteia i s-a impus sa rezolve disfunctionalitatile structurale evidentiate, in caz contrar statul riscand sanctiuni, scrie Agerpres.

Citeste si:
Creditul de tip amanet auto - definiție, condiții și avantaje
Creditul de tip amanet auto -...

In legatura cu situatia romilor, raportul mentioneaza ca in luna februarie (2017), Comisia Europeana a declarat ca riscul de a trai in saracie este de trei ori mai mare in cazul romilor decat restul populatiei din Romania. Sunt amintite scandalurile legate de situatia comunitatilor de romi de la Eforie Sud - amenintati de autoritatile locale cu evacuare de pe o proprietate de stat - si Pata Rat, in apropiere de Cluj-Napoca - unde municipalitatea a fost data in judecata pentru evacuare fortata, caz aflat in asteptare in instantele nationale la sfarsitul anului trecut.

AI se refera in raportul sau si la situatia drepturilor persoanelor LGBTI

Decizia Senatului referitoare la un referendum national privind posibila limitare a definitiei constitutionale a 'familiei', de la 'casatorie intre soti' la 'casatorie intre un barbat si o femeie' era in asteptare la finalul anului trecut. Coalitia pentru Familie, ce reuneste circa 30 de asociatii si fundatii, promoveaza o astfel de limitare incepand din 2016, indica raportul AI. Acesta aminteste cazul unui cuplu homosexual care incearca sa obtine recunoasterea, in Romania, a casatoriei lor oficiate in Belgia, caz in curs de examinare la Curtea Constitutionala.
Citeste si:
Angajații din poliție și penitenciare protestează în fața Guvernului
Angajații din poliție și...

Pe de alta parte, referitor la contraterorism si securitate, documentul mentioneaza cazul, in asteptare la CEDO, al cetateanului saudit Abd al-Rahim al-Nashiri, aflat in prezent inchis in centrul de detentie american de la Guantánamo (Cuba). Cazul a fost prezentat impotriva Romaniei in 2012 pentru acuzatii de disparitie fortata si tortura contra lui Abd al-Rahim al-Nashiri intr-un centru de detentie secret al CIA in Bucuresti, intre 2004 si 2006, scrie Amnesty International.

AI considera ca in centrele de asistenta sociala si in clinicile de psihiatrie pentru persoanele cu dizabilitati conditiile au ramas 'extrem de precare' si noteaza ca pana la finalul anului trecut mecanismul de monitorizare cerut de Conventia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, ratificata de Romania in 2011, nu era deplin operational.

Citeste si:
Amnesty International: Rusia a folosit muniţie cu dispersie la Harkiv
Amnesty International: Rusia...

Documentul mai aminteste ca in luna mai a anului trecut CEDO a notat ca, in pofida legislatiei si strategiei nationale actuale, angajamentul guvernului de a adopta masuri adecvate pentru a preveni si a combate violenta domestica este insuficient. De asemenea, CEDO a criticat existenta unui numarul mic de adaposturi, in intreaga tara, pentru femeile victime ale violentei domestice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.