Alimentatia bogata in produse ultraprocesate ar putea creste riscul de cancer cu 12%, conform unui studiu realizat pe un numar de peste o suta de mii de persoane adulte de o echipa internationala de oameni de stiinta, relateaza Press Association.

Alimentele ultraprocesate, precum bauturile carbogazoase, produsele de panificatie si dulciurile ambalate si mezelurile pot creste riscul de aparitie a tumorilor, se arata in cercetare.

In medie, produsele procesate alcatuiesc pana la 50% din alimentatia unei persoane obisnuite din unele tari dezvoltate si pot contribui la cresterea riscului de cancer, au notat oamenii de stiinta din Brazilia si Franta.

Echipa de la Universitatea Sorbona din Paris si de la Universitatea din Sao Paulo a descoperit ca o crestere cu 10% a cantitatii de produse ultraprocesate consumate a fost asociata cu un risc cu 12% mai mare de cancer.

Cercetarea a indicat o crestere cu 11% a riscului de cancer de san

Concluziile studiului, publicate in British Medical Journal, s-au bazat pe un sondaj efectuat pe grup format din 104.980 de persoane adulte din Franta, cu varsta medie de 43 de ani, care au consumat 3.300 de produse alimentare.

Alimentele au fost grupate in functie de nivelul de procesare, iar participantii la sondaj au fost rugati sa declare daca primisera sau nu un diagnostic de cancer - informatii ce au fost ulterior confirmate prin intermediul datelor medicale.

Cercetatorii au luat in considerare si alti factori de risc precum varsta, sexul, nivelul de educatie, consumul de tutun sau cazurile de cancer din familie.

Chiar si un aport putin semnificativ de produse ultraprocesate a fost asociat cu un risc sporit de cancer

Nu a fost observata o asociere semnificativa intre produsele mai putin procesate - precum conservele de legume, branza si painea proaspata - si dezvoltarea tumorilor. Astfel, consumul de alimente proaspete sau putin procesate, cum ar fi fructele, legumele, orezul, pastele si carnea a fost asociat cu un risc general mai mic de aparitie a cancerului, scrie Agerpres.
Citeste si:
4 moduri inteligente prin care poți reduce consumul de energie...
4 moduri inteligente prin...

''Din cate stim, acest studiu este primul care investigheaza si evidentiaza o crestere a riscului general de cancer - si in special a celui de san - in urma consumului de produse ultraprocesate'', au notat autorii cercetarii.

Echipa de oameni de stiinta a subliniat ca in aceasta etapa, studiul are doar caracter observational si nu poate fi trasa nicio concluzie definitiva cu privire la asocierea intre consumul de alimente ultraprocesate si riscul de cancer.

In general, produsele ultraprocesate au un continut ridicat de grasimi totale, grasimi saturate, zahar si sare si o densitate redusa de fibre alimentare si vitamine. De asemenea, in produsele alimentare procesate termic se regasesc deseori contaminanti, unii dintre acestia avand potential carcinogen, iar multe dintre ele contin aditivi, legali insa controversati, precum nitritul de sodiu si dioxidul de titan.

Citeste si:
Alimentele de bază care se vor ieftini începând de la 1 august 2023
Alimentele de bază care se...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.