Politistii prahoveni au deschis un dosar penal pentru sustragere sau distrugere de inscrisuri in cazul medicului care a fost filmat cu o camera ascunsa in timp ce refuza internarea unei femei de 87 de ani, rupand fisa medicala a acesteia, informeaza Agerpres.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, marti, ca politistii s-au sesizat din oficiu si au deschis un dosar penal in acest caz, cercetarile fiind efectuate sub aspectul savarsirii infractiunii de sustragere sau distrugere de inscrisuri.

Conform unor imagini filmate cu camera ascunsa care au aparut in spatiul public, o persoana s-a prezentat, in ziua de Boboteaza, la camera de garda a Spitalului Baicoi, spunandu-i medicului ca a venit cu o pacienta adusa cu ambulanta de la Spitalul Judetean Ploiesti, unde nu a putut fi internata din lipsa de locuri.

Medicul Marta Coman a refuzat sa interneze bolnava
. "Doamna, stiti care e chestia? Io ies din garda maine la ora 08,00. Daca mai imi vin 20 ca dumneavoastra... (...) Si ati venit si va trimit acasa. (...) Doamna, internarile nu se fac de la Ploiesti la Baicoi. Aicea eu hotarasc daca internez sau nu, nu Ploiestiul peste mine, cum nici eu nu hotarasc peste ei. (...) Doamna, de pe data de 2 tot va plimbati. (...) Ce aveti astazi, de Boboteaza, sa vreti sa internati? (...) Da' de ce as interna-o eu acuma daca dumneavoastra de pe data de 2 tot stati pe drum cu ea?", i-a spus medicul persoanei care insotea bolnava.

In aceste conditii, apartinatoarea i-a cerut medicului sa scrie in fisa ca nu doreste sa faca internarea si sa puna parafa pe fisa, insa cadrul medical a refuzat.

"Nu, nu vreau io. (...) Dar de ce sa scriu? V-au scris destul la Ploiesti. (...) Nu va scriu, nu imi merge pixul. (...) Nu vreau, doamna, sa imi asum nimic din momentul in care Spitalul Judetean Ploiesti si-a asumat ca nu o primeste. SJU nu a vrut sa o interneze pentru ca nu e de internat", a spus medicul.

In momentul in care apartinatoarea i-a cerut cadrului medical sa se prezinte, Marta Coman nu a raspuns si, vizibil nervoasa, a rupt fisa pacientei.

Sursa: Agerpres.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.