"E un om care, din intamplare, din greseala, a ajuns in Politie. Putea sa fie un profesor, un medic, oricine”, spune Dumitru Coarna, care considera ca practic este imposibil sa fie depistate toate problemele, inainte de a face angajari. „Ar trebui sa avem aparate ultraperformante, care sa masoare cat de intregi la minte suntem cu totii”, a declarat Coarna, subliniind ca „lucrurile subiective nu le putem controla”.
„Am ramas interzis. nici nu concepeam asa ceva si nu cred ca un om intreg la minte poate sa conceapa ca un politist poate sa fie capabil sa comita aceasta infractiune. Dumnezeule! Se intampla, din pacate!”, a mai spus Dumitru Coarna, la Digi24. Informatia a plecat de la Brigada Rutiera, care i-au anuntat pe colegii de la Serviciul Omoruri.
Pe de alta parte, liderul de sindicat crede ca politia l-ar fi prins oricum pe suspect, chiar daca nu ar fi existat imaginile de pe camerele de supraveghere, insa admite ca utilizarea monitorizarii video este de mare folos in anchete.
Sindicalistul a precizat ca nu cunoaste identitatea suspectului.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro