Noi proteste antiguvernamentale sunt anuntate pentru duminica, in Bucuresti si in mai multe orase din tara. 

”Iesim duminica sa tragem un semnal de alarma fata de asaltul impotriva justitiei. Hai sa fim cu totii in strada duminica pentru a da alarma! Tacerea noastra e puterea lor, asa ca hai sa facem galagie! Luptam pana la capat”, se arata pe pagina de Facebook a evenimentului, intitulat dupa discursul Regelui Mihai I din Parlament, din 2011: “Se cuvine sa rezistam prezentului si sa ne pregatim viitorul”, potrivit Stirileprotv.ro.

Protestatarii isi dau intalnire la ora 17:00, in Piata Victoriei si vor pleca spre Parlament la ora 18:00.

Acestia vor urma traseul Piata Victoriei - Piata Romana - Universitate - Piata Unirii - Piata Natiunilor Unite - Parlament, iar cand vor ajunge acolo, vor aprinde luminile telefoanelor mobile.

Manifestatii vin "inarmati" cu oale, cratite si linguri, cu care isi propun sa faca multa galagie. Oamenii protesteaza impotriva legilor Justitiei, a "nationalizarii mascate" a Pilonului II de pensii si a modificarilor codului fiscal.

Inainte de protest, se va organiza un flashmob, programat pentru ora 15:00, care va purta numele de "Romania condamnata la tacere". La flashmob si-au anuntat prezenta aproximativ 1.000 de persoane.

Flashmob-ul consta in benzi negre aplicate pe ochi si 30 de minute de tacere: ”Fara sa vedem, fara sa putem spune ceva. Neputinciosi. Asa cum va deveni Justitia in Romania. Mesajul va fi pasnic, puternic si clar: dupa adoptarea legilor justitiei, magistratii din Romania vor deveni neputinciosi in fata furtului, abuzului si violentei grupurilor infractionale din Romania. Si la fel vom deveni noi toti. Opriti modificarea legilor justitiei!”, scriu organizatorii.

Proteste asemanatoare au fost anuntate si in Cluj, Tulcea, dar si in Zurich.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.