Presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor, Vasile Barbu, afirma ca minerul care a murit joi dimineata ar fi fost infectat cu bacteriile klebsiella si piocianic in spital.

"Acest miner practic a murit din cauza infectiei cu klebsiella. Avem buletinul de analize medicale care confirma acest lucru. Avem avertizori de integritate din spital (...) altii care ne-au confirmat acest lucru. (...) Se banuieste, la modul cat se poate de rezonabil, ca infectia s-a produs prin cada de baie care este folosita la toti pacientii. Acea cadita are o husa de plastic care este folosita de fiecare data, este doar spalata si dezinfectata superficial si refolosita la alti pacienti. In mod normal acea husa trebuie sa fie de unica folosinta. Avem date ca el a venit steril din punct de vedere al bacteriilor patogenice (...). Ultima recoltare pe care noi o avem este ca a fost colonizat cu klebsiella si piocianic multirezistent la tratament si practic pe urma a intrat in sepsis sever", a declarat Vasile Barbu, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat ca miercuri pacientul a avut trei stopuri cardiace si a fost resuscitat de catre medicul din Terapie Intensiva, medicul de garda.

"Azi noapte a avut mai multe crize. Avem o parte din buletinele de analize de laborator, dar sunt cele relevante din care rezulta infectia. Noi avem aceste date in baza legii 571/ 2004 privind avertizorul de integritate", a declarat Vasile Barbu.

Unul dintre minerii raniti in urma exploziei de la Mina din Uricani, a murit joi dimineata, la Spitalul de Arsi din Bucuresti. Un al doilea miner, cu arsuri pe 25% din suprafata corpului este in continuare internat la Spitalul de Arsi. Barbatul urmeaza sa fie externat in cursul zilei de maine.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.