Alexandra Furnea, o tanara care a supravietuit incendiului din Colectiv: Nu cred ca voi mai iesi vreodata din acest iad

Tanara a postat si imagini cu un puternic impact emotional, cu ranile de pe corpul ei, in urma operatiilor, dar si cu patul din spital, sub care mama ei a pus cutii de lemn, astfel incat tanara sa nu fie nevoita sa doarma pe spate, unde i se aplicasera grefe de piele.

“E aproape ora 5 dimineata si deschid obosita ochii. Am reusit sa dorm, insumat, vreo 2 ore. Bandajele jilave mi se lipesc de rani si durerea incepe sa se trezeasca in corpul meu cu toata puterea de care este capabila. Fiecare miscare este un chin. Sistemul de sustinere pe care l-a improvizat mama cu o seara in urma – din perne si prosoape aduse de acasa - asa incat sa nu dorm pe spatele recent grefat, a esuat iar coltul unei perne se atinge de rana deschisa de pe omoplat, acolo unde nu s-a prins pielea. Simt ca salteaua dura imi jupoaie carnea in timp ce incerc sa imi ajustez cumva pozitia ca sa nu mai simt usturimea. Imi vine sa vomit din cauza senzatiei dar inchid ochii si numar in gand pana la 10, lent, asurzita de bataile inimii mele panicate. „1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. Incepe sa se faca zarva pe coridor. Sosesc rand pe rand asistentele si aud discutiile lor simple, de oameni sanatosi.Trag cu urechea la glumitele pe care le rostesc, in timp ce ma cuprind frisoanele. Este frig in salon deoarece geamurile nu sunt bine izolate iar caloriferul electric pe care ni-l da seara de seara o asistenta cu suflet mare (in mod normal, nu ar avea voie sa il scoata din sala alaturata) nu face fata temperaturii scazute de afara. Incerc sa mai dorm cateva minute dar, dintr-o data, imi amintesc ca este iarasi luni si incepe o noua saptamana de chin. Realizez ca urmeaza baia si incep sa tremur si mai tare, dar de data aceasta de frica. Apoi, ca intr-un cosmar care se adevereste, vad silueta asistentei in cadrul usii (...). E cam frig aici, Alexandra...Imi pare rau. Cred ca si apa va fi mai rece. Nu se incalzeste nicicum”, aud vorbele asistentei care deschide robinetul si prinde in maini capul banal de dus care, in ochii mei, arata ca un instrument de tortura. Femeia clateste cada verde si ma ajuta sa ma ridic din scaun. Merg sontac sprijinita de ea – o fiinta mica si fragila – pana la cada si ma asez cu greu pe marginea ei. E rece iar contactul dintre guma uda si pielea mea infiorata imi face rau. Cand picioarele imi sunt intinse inauntru, incep din nou sa plang. Cersesc un analgezic si mi se administreaza Ketonal. Ceva mai puternic, va rog din suflet! Nu se poate, vine raspunsul prompt din partea altei asistente aflate in trecere prin salon. Acum vine primul jet de apa care imi uda bandajele lipite de rani. E inghetat si, peste carnea mea deschisa, se simte ca o noua flacara, pustiitoare. Ketonalul se dovedeste zi de zi a fi mult prea slab, asa ca...simt totul, pe viu”, descrie Alexandra infernul trait in spital.

Tanara povesteste si despre asistenta care ii facea baie si care ii canta si plangea odata cu ea, dar si despre "echipamentul de protectie” pe care il purtau insotitorii in saloane - un halat atarnat in cuierul din hol, care a doua zi era luat, poate, de un alt parinte care il purta ctt timp isi hranea si spala copilul, scrie News.ro.

"Nu mai am putere. Sub obrazul meu julit, s-a strans o balta mica de lacrimi si de sange"

Ea rememoreaza si chinurile prin care a trecut pentru montarea unui cateter: "(...) sunt dusa pe picioare intr-o sala de operatie in care un medic anestezist tanar ma intinde pe spate, pe patul operator dur. Suspin si ii spun ca sunt proaspat operata si nu am voie sa stau mult asa. Se uita la mine deconcertat si imi ignora cuvintele. Incepe sa ma doara capul, acolo unde suferisem o alta operatie de regrefare. Intreb daca voi dormi in timp ce mi se monteaza cateterul, iar anestezistul rade cu usuratate si spune ca el a pus linii centrale pe viu, chiar si femeilor insarcinate si ca nu am de ce sa ma tem. Imi asterne o patura sterila peste fata si aud cum ii cere asistentei o sticla de Xilina si dispozitivul de montare. Ma palpeaza dur in zona claviculei si infige acul in piele. Tip si simt ca imi amorteste mana dreapta. "Ma doare, ma sufoc”, le zic, cu patura sterila peste fata. „Va rog, sedati-ma”. „Nu, nu, nu am nimerit. Mai incercam”. Pret de o ora, ma inteapa in diverse locuri, si nu gaseste vasul de sange. Eu tremur deja de greata si de durere si cersesc un sedativ. Ma doare spatele, ma doare rau spatele. Se rup grefele. Creierul meu ma tortureaza, intrat deja in stare de panica. Ei ma refuza. Nu-mi ofera analgezicul. Trebuie sa reuseasca! Medicul a facut asta deja de cateva ori. Trebuie sa ii iasa. Incep, din nou, pentru a nu stiu cata oara, sa plang. Ii rog sa se opreasca, deoarece nu mai suport. A trecut deja o ora. Ma doare clavicula si simt ca imi amorteste bratul stang. Cineva imi plimba un ac gros prin corp, in dreptul gatului. Il scoate si inteapa din nou, iar si iar, cu acelasi ac, alte locuri. Asistenta cheama intr-un final anestezistul sef care intra furios in sala, imi ia campul steril de pe fata, ma apuca de capul proaspat operat si mi-l intoarce pe partea cealalta brutal, strivindu-mi pansamentele. „Ia baga aici!”. „E arsa acolo, domnu’ doctor, nu merge.” „Ma doare, va rog, ma doare capul!”, „E, te doare, nu te doare nimic!”. Apoi imi intoarce iarasi capul pe partea stanga cu aceleasi gesturi dure. Intra in sala o doamna doctor. Intre timp, asistenta de anestezie mi-a montat din nou patura sterila pe cap. Iarasi nu mai vad nimic. Doamna doctor ma atinge delicat in zona claviculei si cere sa vada aparatul cu care s-a incercat montarea cateterului. „E complet bont acul asta.”, spune ea, cu o voce consternata. „Puteati sa rupeti ceva”, o aud. „Dati-mi alt ac, va rog!”. Simt intepatura si apoi cineva incepe sa sutureze aparatul in piele. Ma doare foarte tare dar nu mai spun nimic. Nu mai am putere. Sub obrazul meu julit, s-a strans o balta mica de lacrimi si de sange, care imi uda pansamentele. Umarul stang ma ucide. Intreb vlaguita, de sub campul steril, daca e gata procedura si doamna doctor mi-l scoate de pe chip. In mainile ei, totul a durat vreo 15 minute. „Copilul asta a fost treaz tot timpul asta?!”, intreaba. Se uita in jur si nu primeste niciun raspuns".

Alexandra a aflat ulterior, din scrisorile medicale, ca a fost contaminata cu Pseudomonas multirezistent in toate plagile

In finalul textului, ea explica si motivele pentru care a scris acest mesaj: “(...) aceste lucruri trebuie sa se stie. Am respect si dragoste fata de personalul auxiliar de la Spitalul de Arsi – asistente si infirmiere, in special fata de asistenta de la sala de pansamente si cea de la sala de baie, care au facut cat au stiut ele. Toata stima mea si pentru cei cativa doctori onesti si profesionisti de acolo. Foarte putini dar care iti ofera speranta. E timpul, insa, sa ne trezim cu totii si sa incetam sa mai fim complici la ruina, inclusiv morala, a spitalelor noastre. Am scris acest text pentru ca vreau un altfel de sistem medical public in Romania. Si l-am scris pentru prietenii mei care nu mai sunt si care ar mai fi fost astazi in viata daca erau tratati mai bine”.

Citeste si:

Costin Mincu, unul dintre patronii Colectiv, a primit o pedeapsă...

---

Despre autor: