Dati-mi voie ca (va rog sa aveti putintica rabdare) inainte de a va povesti despre minunatul Mini Cabriolet Cooper, sa va reamintesc de prima mea intalnire cu marca Mini.

Tocmai ce terminasem de relatat experienta cu un SUV BMW X3. Cum SUV-urile se afla printre masinile mele preferate, am si marturisit faptul ca nu imi plac masinile mici si nu ma simt confortabil in ele. PR-ul BMW Romania, Alex Seremet, a considerat de cuviinta sa-mi arunce o provocare direct in freza si sa-mi ofere un model din gama Mini la test. Ca un capos adevarat ce sunt, normal ca am acceptat. Dar... In interiorul meu eram plin de indoieli fata de timpul pe care trebuia sa il petrec intr-o masina mica. Nu sunt claustrofob, insa niciodata nu le-am identificat ca fiindu-mi parteneri buni la drum lung. Ei bine... Anul trecut, cam tot pe vremea asta, ma intalneam cu Mini Clubman S. De la prima atingere a volanului s-a nascut o noua iubire, contrar tuturor asteptarilor. Mi-a placut Clubman foarte mult, asa ca la un an dupa primul model Mini pe care am pus mana vin sa va prezint o masina de care atat eu, cat si iubita mea, tatal meu, mama mea si mai multi prieteni de-ai mei s-au indragostit de ea: Mini Cabriolet Cooper.

mini cabriolet cooper

Test-drive cu Mini Cabriolet Cooper - prima intalnire

Mi-am format obiceiul ca atunci cand am pregatit un model de masina pe care nu prea l-am remarcat sau explorat sa nu caut nicio informatie, fotografii sau video despre el. Am procedat la fel si in cazul lui Mini Cabriolet Cooper, iar supriza primei intalniri a fost una fericita. In parcarea BMW Romania parca m-astepta un strumf (i se potriveste de minune culoarea asta) gata sa ma duca intr-o aventura in care sa uit de toate grijile si responsabilitatile din lume.

via GIPHY

M-am asezat pana la urma in scaunul soferului si, bineinteles, primul lucru pe care l-am cautat a fost butonul pentru decapotare. Chiar daca acum vremea e un pic mai mohorata si mai rece pentru ca ne apropiem de iarna, atunci vremea era ideala pentru a conduce fara acoperisul capotat. Pornesc motorul si aud parca un marait de tigru. Masinuta asta cu o caroserie prietenoasa si o fata zambitoare stie sa fie si fioroasa atunci cand apesi acceleratia. Deja parca suna a reteta ideala, nu?

mini cabriolet florin amariei

Pornim impreuna la drum cu mult curaj inspre traficul Capitalei. Printre primele lucruri pe care le resimt vis-a-vis de tinuta de drum este ca suspensiile sunt un pic cam tari, iar asta e pentru a-ti oferi senzatia de go-kart care este molipsitoare. In acelasi timp, observ ca nu reusesc sa imi gasesc o pozitie confortabila in scaun. Daca in Clubman n-am avut nicio problema in a fi relaxat si la volan, in cazul lui Mini Cabriolet Cooper situatia este un pic diferita. Scaunele sunt moi si te cuprind un pic pe laterale, dar pentru mine n-au fost chiar placute. In schimb, iubita mea si tata n-au avut nimic de comentat la capitolul asta. Ba chiar, tata mi-a zis ca ii place foarte mult cum e construit scaunul soferului si ca se simte ,,bine de tot" la volan.

mini cabriolet cooper florin amariei

In oras masina asta este o reala placere la condus. M-am strecurat linistit de pe o banda pe alta si am reusit sa ajung chiar mai repede decat mi-am propus la birou si asta datorita lui Mini Cabriolet Cooper. Cand e soare afara, sa mergi cu masina decapotata fara o sapca in cap nu e chiar placut, insa n-am vrut sa las acoperisul sa-mi strice bucuria de a conduce. Fiind un motor turbo pe benzina sub capota, am profitat la maximum in oras de demaraj si de faptul ca scoate un sunet atat de placut atunci cand accelerezi. Era de la sine inteles faptul ca asta se va traduce intr-un consum mai mare, insa in Capitala nu am depasit 10 l/100km, asa ca suntem bine la capitolul benzina in rezervor.

Am avut totusi grija sa nu urc nicio bordura si nici sa nu iau vreo groapa pentru ca este totusi o masina construita pentru asfalt de calitate, unde sa te bucuri de un condus semi-sportiv si sa nu ai senzatia ca esti pe o trotineta. Da, recunosc, m-a influentat si modul gingas in care arata acest Mini, insa n-ai cum sa nu iti faci griji pentru ea cand o vezi cat e de draguta. Ca tot am adus asta in discutie, pot sa va zic sincer ca cea mai mare atractie o are la fete. Am fost in pauza de masa sa iau ceva de mancare si cum asteptam sa imi fie data comanda, am vazut mai multe tinere care isi faceau selfie cu masina, iar doua doamne s-au oprit si s-au uitat indelung la ea. Nu m-am bagat peste curiozitatea lor, le-am lasat sa o admire, sa o pozeze pentru ca e o masina care merita atentie si e o masina care bucura sufletul. Nu doar pe-al tau sau pe-al pasagerului, ci si pe al celora care o zaresc.

Se termina in cele din urma si ziua de munca si ma pregatesc sa plec la drum pentru a ma bucura pe deplin de ceea ce are de oferit Mini Cabriolet Cooper.


Test-drive cu Mini Cabriolet Cooper - avem lucruri in comun

Deja era seara, asa ca la iesirea din Bucuresti am tras pe dreapta si am capotat masina, desi operatiunea poate fi executata si in mers pana la o limita de 20 km/h. Eu n-am vrut sa incurc traficul. Mi-am pregatit un playlist cu melodiile preferate si mi-am setat prima oprire in Bacau. Primul lucru care mi-a atras atentia a fost legat de faruri. Excelente, exact asa cum imi plac. Lumina alba, clara, fara sa ii orbesti pe cei care vin din fata si o faza lunga care imi oferea viziunea perfecta pe distante mai mari. Sistemul de muzica nu este extraordinar, dar este bun. Bass-ul este placut si inaltele se evidentiaza clar chiar si la maximum. Cred, totusi, ca se putea un pic mai bine la acest capitol. Mie imi place sa imi fac sala de concert in masina pentru ca acasa nu deranjez vecinii, iar atunci cand plec singur undeva muzica ma mentine atent si imi creeaza o alta atmosfera pentru un condus relaxant si prudent.

Citeste si:

Motorul este super silentios daca doresti sa nu atragi atentia si conduci in modul Eco (Green mode in cazul lui Mini). Low consumption go-kart feeling este perfect pentru un drum lung de 500 de km, asta mai ales pentru ca te ajuta la consum.

Un mic dezavantaj este reprezentat de faptul ca in spate nu prea poti sa bagi 2 adulti, insa pentru catelul meu spatiul a fost excelent. Nu acelasi lucru il pot spune si despre portbagaj... In el incap maxim doua geamantane, insa nu cred ca veti avea nevoie de prea mult loc pentru deplasari indelungate. Doi oameni n-au nevoie de un dulap de haine pentru o excursie la mare, sa zicem, nu-i asa?

Iluminatul ambiental creeaza o atmosfera placuta in habitaclu si il poti seta dupa cum doresti in Mini Cabriolet Cooper.

mini cabriolet cooper florin amariei

Daca ati ajuns pana aici, ati observat ca n-am vrut sa ofer niciun detaliu tehnic. Asta se datoreaza faptului ca eu cred ca Mini Cabriolet Cooper nu este o masina construita pentru performanta sau o nivel inalt de confort. Aceasta masina este facuta pentru a-ti crea amintiri pe care sa nu le uiti niciodata. Nimic nu se compara cu senzatia ca esti aproape de cer, atunci cand conduci decapotat. Noaptea, la viteze mai mici, este fenomenal modul in care poti sa te bucuri de cerul senin si de ceea ce te inconjoara. Iti ofera o cu totul alta perspectiva aceasta masina asupra lumii, asupra naturii si, cel mai important, asupra drumului pe care conduci. Pentru mine Mini Cabriolet Cooper a insemnat descoperirea unui altfel de stil de condus: relaxat, linistit, fericit si inconjurat numai de ganduri bune.

mini cabriolet cabrio florin amariei

Daca vreti sa aflati detalii tehnice despre masina asta, va rog din toata inima s-o cereti la un test-drive. Va va impresiona. Primavara, vara si inceputul toamnei sunt anotimpurile ei preferate. N-o lasati in garajul celor de la BMW Romania. Luati-o cu dumneavoastra si creati-va amintiri care peste ani va vor face sa zambiti si sa va confirmati inca o data ca un Mini Cabriolet Cooper a fost o alegere buna.

Fotogaleria completa poate fi accesata apasand AICI!

Pe curand!