Cazul Tundrea este, fara indoiala, unul dintre cele mai rasunatoare si nedrepte din Romania. Arestat in anul 1992 pentru o crima pe care nu a comis-o, Marcel Tundrea a stat in inchisoare, pe nedrept, 12 ani. In acest timp, si-a strigat de cate ori a putut nevinovatia, dar nu a fost crezut. Ulterior, a fost gasit adevaratul criminal, iar Tundrea a fost eliberat. A decedat dupa un an, din cauza starii de sanatate precare. Ieri, a fost eliberat si Gheorghe Avram, cel care, in 1992, a comis crima. El a stat in inchisoare doar 5 ani din pedeapsa de 25 de ani pe care a primit-o.

Gheorghe Avram a ucis, in anul 1992, o adolescenta de 14 ani, dar pentru aceasta crima a fost condamnat, la 24 de ani inchisoare, o alta persoana. Este vorba despre Marcel Tundrea, impotriva caruia nu au existat decat doua dovezi, ambele extrem de vagi: marturia unei vecine careia i s-a parut ca l-a vazut pe Tundrea la locul crimei si un test ADN care a aratat ca acesta are aceeasi grupa de sange - A2 - cu cea gasita la fata locului.

Dupa 12 ani de puscarie, in 2004, barbatul si-a demonstrat nevinovatia si a fost eliberat. Marcel Tundrea a murit la trei ani dupa eliberarea din inchisoare.

Adevaratul criminal, ce avea calitate de martor in dosar, a fost condamnat in 2012 la 25 de ani de puscarie, dupa ce a fost depistat un urma unor teste ADN (in Romania, pana in anul 2002 nu se puteau efectua teste ADN). Ieri, dupa cinci ani de detentie, acesta a fost eliberat. Tribunalul Gorj a dispus ca Avram sa fie eliberat, decizia fiind una definitiva. De ce au luat magistratii aceasta hotarare?

Deoarece, dupa crima din 1992, Avram a mai ucis o persoana, fapta pentru care a fost incarcerat aproape 20 de ani. Cum legea penală românească aplică o contopire a pedepselor cu aplicarea celei mai grele, rezulta ca, din pedepsa de 25 de ani primita pentru crima din anul 1992, el a executat deja o parte din pedeapsa. Pentru a doua crima, el a fost eliberat in anul 2009.

„Scade perioada executata de la 18 august 1992 – 31 mai 1993, 31 ianuarie 1995 – 21 iulie 2009 si de la 01 februarie 2011 la zi”, se arata in sentinta din anul 2012, potrivit adevarul.ro.

Marcel Tundrea s-a stins dupa trei ani de la iesirea din inchisoare, din cauza unei boli pulmonare ce i s-a agravat in spatele gratiilor (Foto: adevarul.ro)

Gheorghe Avram se considera si acum nevinovat

Gheorghe Avram se considera si acum nevinovat. El spune ca nu este cei care i-a luat viata Mioarei Gherasie: „Sistemul din Romania a facut in asa fel incat sa ma scoata vinovat de 100%. Sistemul este de vina. A gresit si in cazul Tundrea, dar si in cazul meu. ADN este o proba, dar nu si in cazul meu. Eu le-am dat probe la anchetatori si s-a reconstituit un nou dosar. In vechiul dosar era ca proba AB 4 (n.r.-grupa de sange a criminalului cautat) si s-a construit noul dosar cu A2. Eu sustin ca este vorba de o eroare si in cazul meu. Eu nu am comis fapta, Puteam sa spun oricand ca eu sunt autorul, pentru ca fapta este consumata, dar nu am facut asta“, a declarat el, dupa iesirea din inchisoare, pentru adevarul.ro.
Citeste si:
Claudia Pătrășcanu luptă pentru custodie. Scandalul dintre ea și...
Claudia Pătrășcanu luptă...

Avram a mai fost suspectat si de alte crime petrecute in apropiere, dar nu a fost gasit vinovat: „Eu am fost cercetat in mai multe randuri pentru mai multe fapte, dar nu s-a adeverit in niciuna ca as fi vinovat.(...) Pentru vechile crime se cauta cineva cu grupa AB 4“.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.