Update 20:25- Costel Iosub, primarul localitatii iesene Tatarusi spune ca primaria nu este implicata in organizarea evenimentului aviatic pentru care se facea zborul de antrenament si care este programat duminica, la sarbatoarea comunei. El mai sustine ca, in pofida accidentului aviatic, sarbatoarea comunei continua, "intrucat viata merge inainte".
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), la bordul avionului de mici dimensiuni se aflau doua persoane. La fata locului intervin trei autospeciale de stingere incendii, un echipaj de descarcerare si un echipaj SMURD. De asemenea, a fost alertat si un elicopter SMURD care ar urma sa preia victimele.
Prefectul judetului Iasi, Marin Serbescu, a spus ca avionul este unul privat si era pilotat de un instructor cu experienta.
Ulterior, el a declarat pentru News.ro ca echipajele medicale aflate la locului prabusirii avionului de mici dimensiuni au declarat decesul pilotului.
El a spus ca, in ciuda manevrelor de resuscitare, nu s-a reusit salvarea pilotului.
Cea de a doua victima, in varsta de 32 de ani, este in stare stabila, avand fracturi si traumatisme grave si fiind transportata la Spitalul Clinic Judetean Iasi.
Prefectul judetului a mai spus ca avionul s-a prabusit la scurt timp de la decolare si ca se afla la o altitudine mica, iar aparatul de zbor facea un zbor de antrenament, la care participau si alte avioane de mici dimensiuni, echipajele pregatindu-se pentru o prezentare programata pentru duminica, la zilele comunei Tatarusi
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro