Social 4 August 2017 14:05 de Clara Vacaru
Ministerul de Interne, Carmen Dan, a anuntat vineri, la inceputul sedintei de Guvern, ca propune majorarea cu 10% a salariilor de functie ale politistilor si cu 15% a salariilor de baza ale personalului civil din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala, explicand ca se elimina astfel unele discrepante intervenite in salarizarea dintre militari si functionarii publici cu statut special.

”Propunem pentru salariile politistilor din Ministerul Afacerilor Interne o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariilor de functie. De asemenea, propunem o majorare cu 15% a cuantumului brut al salariilor de baza ale personalului civil din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala, cu exceptia personalului civil care a beneficiat deja, din cadrul Ministerului Apararii Nationale si a institutiilor aflate in subordinea sa”, a declarat Carmen Dan la inceputul sedintei de Guvern.

Ministrul de Interne a explicat ca astfel vor fi eliminate unele discrepante intervenite in salarizarea dintre militari si functionarii publici cu statut special constatate prin majorarea salariilor cu 15% in ceea ce priveste personalul militar si civil.

Asa cum am spus, intentionam sa eliminam sau sa mai facem un pas in eliminarea discrepantelor in ceea ce priveste stabilirea salariilor lunare ale personalului care deserveste sistemul de ordine publica si siguranta nationala”, a mai spus Dan.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anuntat, luni, ca salariile politistilor vor creste cu 10%. Ea a precizat ca pregateste actul normativ pentru sedinta de Guvern din aceasta saptamana si ca majorarea se va aplica din momentul intrarii in vigoare a acestuia. Ministrul anunta ca vor fi angajati 4.000 de oameni in sistem si ca pensionarea din MAI in conditiile actuale se va mai putea face pana in 15 septembrie.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.