Social 31 Iulie 2017 16:10
Autoritatile din Cluj-Napoca ii lasa pe cetateni sa aleaga pe ce se vor duce banii din taxe si impozite. Decizia va intra in vigoare de anul viitor. 

Pana in prezent, au fost depuse peste 60 de proiecte ingenioase, care isi propun sa imbunatateasca traiul locuitorilor si sa schimbe fata orasului. Autoritatile anunta ca primele 15 cele mai bune vor putea fi si implementate.

Cluj-Napoca devine astfel primul oras in care a fost implementat "procesul de bugetare participativa", care presupune ca oamenii pot veni cu idei de cheltuire a banilor publici. Printre ideile propuse de localnici se numara: un parc tematic, o alee a celebritatilor romane, sculpturi din plante, dar si un proiect ecologic, care prevede recompense pentru cei care colecteaza si recicleaza deseurile.

Cetatenii pot depune proiectele online, pe site-ul primariei, dar si personal, la Casinoul din Parcul Central, pana pe data de 20 august.

Ideile propuse trebuie sa se inscrie in urmatoarele domenii: amenajarea si crearea spatiilor verzi, zone pietonale, locuri de joaca, educatie si cultura, dar si siguranta circulatiei sau digitalizarea orasului.

Toate proiectele vor fi analizate de o comisie, care le va alege pe primele 15 cele mai bune. Acestea vor primit incepand cu anul 2018, cate 150.000 de euro pentru implementare.

Rezultatele vor fi anuntate pe 27 noiembrie.

"In capitale europene am vazut procesul asta, fie pe cartiere, fie la nivelul intregului oras. In Paris, de exemplu, exista un asemenea proces de bugetare participativa. Practic, ei decid cum se cheltuie o parte din banii pe care ei ii platesc prin taxe si impozite locale", precizeaza Emil Boc, primarul orasului Cluj-Napoca, potrivit stirileprotv.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.