Social 17 Iulie 2017 17:05
O femeie de aproximativ 40 de ani a murit, un copil de trei ani este in stare foarte grava, iar alte trei persoane au fost ranite in urma unui accident rutier produs pe DJ 251, intre localitatile galatene Schela si Smardan, dupa ce masina in care se aflau s-a rasturnat, circulatia fiind deviata in momentul de fata pe un drum de pamant din apropiere.

Purtatorul de cuvant al IPJ Galati, Andreea Rogojina, a declarat ca soferul unei masini care circula pe DJ 251 intre localitatile Schela si Smardan, in zona denumita Greaca, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat cu autovehiculul in afara partii carosabile.In urma accidentului, au rezultat cinci victime, intre care trei femei, un copil de trei ani, dar si soferul masinii, un barbat de 42 de ani, noteaza News.ro.

Potrivit sefului Serviciului Judetean de Ambulanta Galati, dr. Mihai Polinschi, una dintre femei, de aproximativ 40 de ani, a decedat, in timp ce copilul este in stare critica si este supus unor manevre de resuscitate.

Celelalte trei persoane aflate in masina au suferit contuzii care nu le pun viata in pericol.

In momentul de fata, circulatia rutiera din zona este deviata pe un drum de pamant din apropiere, politistii facand cercetari la fata locului.

Potrivit reprezentantei IPJ Galati, in acest caz a fost deschis un dosar de cerectare penala pentru vatamare corporala din culpa si ucidere din culpa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.