Alexandru Visinescu le-a cerut judecatorilor sa ii intrerupa pedeapsa. Fostul tortionar se afla in spatele gratiilor de aproape un an si jumatate, dupa ce a primit o pedeapsa de 20 de ani de inchisoare cu executare.

In perioada comunista, acesta a administrat un amplu sistem de exterminare a detinutilor din penitenciarul Ramnicu Sarat.

La varsta de 92 de ani, Visinescu sustine ca este grav bolnav si cere intreruperea executarii pedepsei. Avocata sa insista ca fostul tortionar isi doreste sa moara acasa, noteaza stirileprotv.ro.

Medicii de la Penitenciarul Jilava sustin ca starea de sanatate este specifica unei persoane in varsta, insa este buna, acesta fiind atent monitorizat.