Social 15 Iunie 2017 12:53
Uzina Automecanica Moreni si furnizorul german de tehnologie militara Rheinmetall au semnat un act constitutiv al societatii mixte, care poarta numele Romanian Military Vehicle Systems, o noua societate care va fabrica transportoare blindate 8x8. 

"Ceremonia s-a desfasurat sub egida Ministerului Economiei si in prezenta presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea. Romanian Military Vehicle Systems va fabrica, vinde si asigura mentenanta transportorului blindat de trupe 8x8 (TBT 8x8), produs realizat in comun de compania mixta, la Moreni. Viitorul vehicul TBT 8x8 este un transportor blindat amfibiu de trupe cu mobilitate superioara, ce va fi pus la dispozitia armatei romane si a altor clienti interesati. Acordul UAM - Rheinmetall de fabricare a TBT 8x8 presupune transfer de know-how si dezvoltarea de tehnologie, in comun", se arata intr-un comunicat al PSD Dambovita, citat de economica.net.

Reprezentantii PSD Dambovita considera ca acest acord este ideal din perspectiva dezvoltarii: "Reamintim ca PSD a promovat si sustinut legea privind industria nationala de aparare (adoptata in toamna anului trecut), reglementandu-se organizarea sectorului pe domenii de activitate strategice, restructurarea si regruparea de capacitati, stimularea investitiilor, cresterea competitivitatii si diversificarea produselor specifice domeniului, aspecte importante privind mentenanta, precum si participarea la activitatile industriei europene de aparare. Momentul de astazi este unul de referinta si creeaza fundamentul relansarii industriei nationale de aparare".

Constructia blindatului a fost anuntata public in anul 2011, de ministrul Apararii de la acea vreme, Gabriel Oprea, in timpul unei vizite la Automecanica Moreni, din Dambovita. Pana in prezent, transportorul a trecut mai multe teste si este in faza de prototip.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.