Social 30 Martie 2017 10:15
Curtea de Apel Bucuresti urmeaza sa se pronunte, joi, asupra cererii avocatilor lui Cristian Popescu Piedone ca dosarul autorizatiilor ilegale pentru clubul Colectiv sa fie retrimis procurorilor. Decizia va fi definitiva. Daca magistratii Curtii de Apel Bucuresti resping contestatiile lui Piedone si ale celor trei functionare din primarie procesul urmeaza sa inceapa, pe fond, la Tribunalul Bucuresti.

[Update] Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au respins contestatiile fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone si ale functionarelor din primarie in dosarul autorizatiilor ilegale pentru clubul Colectiv, procesul putand astfel sa inceapa, pe fond, la Tribunalul Bucuresti.

Decizia Curtii de Apel Bucuresti este definitiva.

Avocatii fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone si ai angajatelor din primarie care au aprobat functionarea clubului Colectiv fara avizele necesare au cerut, in 23 martie, judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti retrimiterea dosarului la procurori, pe motiv ca DNA nu era competenta sa ancheteze acest caz.

Cei patru inculpati in dosarul autorizatiilor ilegale acordate clubului Colectiv au reclamat nelegala sesizare a instantei“Ce dispozitie legala a incalcat clientul meu? Parchetul ar trebui sa refaca urmarirea penala. Rechizitoriul trebuie restituit pentru refacerea lui. Abuzul in serviciu nu poate fi retinut pentru clientul meu, DNA nu era competenta sa instrumenteze cazul si rechizitoriul trebuie refacut de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4”, a sustinut aparatorul lui Piedone.

De cealalta parte, avocatii partilor civile au cerut judecatorilor sa respinga contestatiile, ca nefondate.

"Acestea sunt niste simple pareri personale. Dupa logica aparatorilor domnului Piedone acesta se bucura doar de beneficiile functiei, in timp ce subordonatii sai semnau la ordinul lui, tot fara nicio responsabilitate”, a aratat un avocat al victimelor incendiului din clubul Colectiv.

Procurorul DNA a cerut si el respingerea contestatiilor ridicate de aparatorii fostului primar.

Daca magistratii Curtii de Apel Bucuresti resping contestatiile lui Piedone si ale celor trei functionare din primarie procesul urmeaza sa inceapa, pe fond, la Tribunalul Bucuresti.

Decizia Curtii de Apel Bucuresti va fi definitiva

In 5 mai 2016, procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 la data faptelor, pentru doua infractiuni de abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru altul un folos necuvenit, prin care a vatamat interesele legitime ale unor persoane fizice si ale Sectorului 4.
Citeste si:
Guvernul, obligat de CAB să organizeze alegeri la Primăria...
Curtea de Apel București...

In acelasi dosar vor fi judecate Aurelia Iofciu, fost sef al Serviciului autorizari comerciale din Sectorul 4, pentru doua infractiuni de complicitate la abuz in serviciu, Luminita Larisa Ganea, consilier superior in cadrul Serviciului autorizari comerciale din Sectorul 4 Bucuresti la data faptelor, si Sandra Ramona Motoc, referent superior in acelasi serviciu, ambele pentru complicitate la abuz in serviciu, scrie News.ro.

Potrivit rechizitoriului, fostul primar si cele trei angajate ale Primariei Sectorului 4 au eliberat sau au ajutat la eliberarea acordurilor si autorizatiilor de functionare pentru doua firme, “intr-o modalitate care a incalcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea ca nu au fost respectate dispozitiile privind controlul dupa emiterea autorizatiilor”.

“Aceasta in conditiile in care, la Sectorul 4 al municipiului Bucuresti, primarul si functionarii serviciului de autorizari comerciale aveau exclusiv competenta de a emite acorduri si autorizatii de functionare pentru societatile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurant”, au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

Citeste si:
Piedone, anunţ despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei
Cristian Popescu Piedone,...

Anchetatorii il acuza pe Cristian Popescu Piedone ca a incalcat dispozitiile legale privind apararea impotriva incendiilor cand a eliberat, in 14 ianuarie 2015, acordul de functionare si autorizatia de functionare pentru SC Colectiv Club SRL, desi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

Aurelia Iofciu si Luminita Larisa Ganea l-au sprijinit pe primarul Sectorului 4 in emiterea celor doua acte administrative, cu incalcarea dispozitiilor legale, in sensul ca cea din urma le-a intocmit, iar prima le-a avizat, sustin procurorii.

Procurorii au instituit sechestru asigurator pe bunuri mobile si imobile ale lui Cristian Popescu Piedone, ale Aureliei Iofciu, si ale Sandrei Motoc, pentru recuperarea prejudiciului.

In 7 noiembrie 2015, Cristian Popescu Piedone, Aurelia Iofciu si Luminita Larisa Ganea au fost arestati de Tribunalul Bucuresti, fiind pusi in libertate patru zile mai tarziu, de Curtea de Apel Bucuresti. In 8 ianuarie 2015, Cristian Popescu Piedone a fost scos de sub control judiciar pe cautiune, in urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucuresti.

Citeste si:
Medic de la Institutul Oncologic, reținut după ce a cerut mită...
Medic de la Institutul...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.