Social 30 Martie 2017 10:01
Avocatii lui Traian Basescu au solicitat, joi, magistratilor Tribunalului Bucuresti, ca decizia asupra redeschiderii dosarului Flora sa fie luata de instanta suprema, avand in vedere calitatea de senator a fostului presedinte, judecatorii ramanand in pronuntare asupra solicitarii.

[Update] Magistratii Tribunalului Bucuresti au decis ca procesul vizand redeschiderea dosarului Flora sa fie mutat la instanta suprema.

Traian Basescu nu s-a prezentat la termenul de joi de la Tribunalul Bucuresti, care a durat aproximativ 15 minute, dar avocatii sai au cerut ca procesul sa se mute la Inalta Curte de Casatie si Justitie, deoarece clientul lor are calitatea de senator.

Judecatorii au ramas in pronuntare asupra cererii aparatorilor lui Traian Basescu

Astfel, magistratii Tribunalului Bucuresti urmeaza sa decida daca trimit la instanta suprema cauza vizand confimarea redeschiderii urmaririi penale in dosarul in care fostul presedinte Traian Basescu este acuzat ca ar fi retrocedat, in 2003, cand era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri patrati in Damaroaia, teren pe care fostul deputat Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora.

Cauza a fost amanata de joia trecuta, deoarece fostul presedinte a fost citat la Palatul Cotroceni, in loc de actualul sau domiciliu.

Fostul presedinte Traian Basescu a fost chemat si in 24 mai 2016, la Tribunalul Bucuresti, in acelasi dosar, deschis in urma unei plangeri pentru acuzatia de abuz in serviciu, depusa de vicepresedintele Uniunii Arabilor din Romania, Catalin Nastase, fost partener de afaceri al lui Dumitru Puzdrea.

Potrivit plangerii lui Catalin Nastase, Traian Basescu ar fi facut un abuz in serviciu cand a avizat retrocedarea terenului, situat in zona Damaroaia, din Sectorul 1 al Capitalei, provocand un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro, scrie News.ro.

Reclamantul a contestat durata procesului in care Traian Basescu este intimat, insa Catalin Nastase nu a fost prezent la termenul de judecata din 24 mai 2016.

“Mai am multi dintre astia care fac plangeri in 2015 din 2003? Ma judec oriunde", a spus Basescu in sala de judecata.

Citeste si:
Pas important în dosarul Visa Waiver, prin care românii ar putea să...
Pas important în dosarul Visa...

Fostul presedinte a declarat, la finalul sedintei de judecata, ca este vorba de o reclamatie din 2015 pentru o restituire din 2003.

“N-am pierdut inca niciun proces pe restituire, asa ca nu o sa-l pierd nici pe asta. Nu-l cunosc pe Catalin Nastase, nu l-am vazut, vad ca nici nu a venit. Face reclamatia si nu vine la termen”, a mai spus Traian Basescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.