Elena Udrea a declarat marti seara, la Romania TV, ca sentinta din dosarul Gala Bute nu este o nedreptate, ci un abuz si o "mascarada", iar banii care i se imputa in acest dosar reprezinta toate sumele mentionate in dosarul Gala Bute, si anume contravaloarea promovarii Romaniei prin acest meci.
Eu nu spun ca sentinta este o nedreptate, sentinta este un abuz. Cred ca daca nu ar fi facut aceasta mascarada de doi ani de zile, care se numeste procesul „Gala Bute”, se putea da aceeasi sentinta, cu aceeasi condamnare inca din aprilie sau din februarie 2015. Au fost audiati timp de doi ani de zile 67 de martori, niciunul din acesti martori nu numai ca nu ma acuza cu ceva, dimpotriva, toti contrazic declaratiile celor doi denuntatori din dosar, Topoliceanu si Anastasia”, a precizat Elena Udrea.

Fostul ministru a mai spus ca inculpatii din dosar care au dat declaratii impotriva sa au primit condamnari cu suspendare, iar restul, cu executare.

Cu toate acestea, s-a pronuntat aceasta sentinta care mie imi arata ca patru saptamani nu au fost in niciun caz pentru a se citi dosarul, nu au fost in niciun caz pentru a se citi concluziile mele scrise care au avut si ele vreo 70 de pagini. Patru saptamani probabil au fost ca in puzzle-ul acesta al persoanelor inculpate si al pedepselor sa se faca o asezare, cum sa asezi turnatorii, cum sa le dai cu suspendare. Toti cei care au dat declaratii impotriva mea au primit cu suspendare sau pedepse derizorii, cei care nu au fost de acord sa dea declaratii impotriva mea au primit cu executare”, a completat ea.

Udrea a sustinut ca „banii care i se imputa in acest dosar sunt toate sumele pomenite in dosarul Gala Bute, contravaloarea promovarii Romaniei in meciul Gala Bute.

Domnul Bute nu a primit niciun ban in meciul acela, a boxat degeaba? Adversarul lui Bute nu a primit niciun ban? Toata suma, toata contravaloarea promovarii Romaniei, brand-ul Romaniei in cadrul galei de box”, a conchis Elena Udrea.

Elena Udrea, condamnata la doi de inchisoare cu executare in dosarul Gala Bute

Instanta suprema a condamnat-o marti, in dosarul “Gala Bute”, pe fostul ministru al Dezvoltarii Regionale Elena Udrea la sase ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita si abuz in serviciu, fiind achitata pentru tentativa de folosire de declaratii false sau incomplete.

Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare, Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsa de patru ani de inchisoare, iar Ana Maria Topoliceanu a fost condamnata la trei ani de inchisoare cu suspendare, in timp ce fostul mnistru al Economiei Ion Ariton a fost achitat. Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.