Social 13 Martie 2017 15:25 de Clara Vacaru
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a estimat, luni, ca iluminatul festiv de Paste in zone din centrul Capitalei ar uma sa coste aproximativ 176.300 euro.


Gabriela Firea spune ca, in ultimele luni, Primaria Capitalei a economisit cateva milioane de euro, din mai multe contracte semnate de diferite firme cu Primaria Capitalei, iar din acesti bani "o mica suma" va merge pentru beculetele de Paste.

"Iluminatul festiv, incluzand aici beculetele — in jur de 1.300. Manopera si energia electrica — 175.000 de euro. Pai, un milion de euro l-am economisit de la Arena Nationala. Vreo 5 milioane de la firmele de avocatura care se imbogateau pe bugetul Capitalei si multe alte zeci de milioane de euro pe care le-am economisit prin contracte cu Primaria Capitalei. (...) Avand in vedere cat de multe economii am facut la buget in aceasta perioada, cred ca putem sa alocam o suma mica si pentru ca Bucurestiul sa fie ornat frumos de Paste", a spus primarul citat de Agerpres.

"In premiera in Capitala, avem o idee — spun eu — care va fi apreciata de bucuresteni. Am demarat curatenia de primavara in toate cartierele din Bucuresti. De asemenea, repararea gropilor in asfalt, care au ramas dupa o iarna destul de grea, deci ne ocupam, ca o gospodina de casa, sa fie si curata, si reparata, si infrumusetata. Iar aici a venit aceasta sugestie, sa avem nu doar de Craciun, ci si de Paste, iluminat festiv, pascal, in zona centrala a Capitalei, la Universitate, la Romana, la Unirii, in Centrul Vechi. De asemenea, la Patriarhie. Am primit o oferta din partea companiei care are in responsabilitate, deocamdata, iluminatul public. Am analizat atat in ceea ce priveste aspectul — deci partea grafica — si solutia financiara. Cred ca la cate zeci de milioane de euro am facut economie in aceste opt luni de zile Capitala isi permite sa aloce un mic buget si pentru ca aspectul sa fie unul placut. Sunt multi bucuresteni care nu au bani sau nu au timp sa plece din localitate si vor ramane aici si sunt convinsa ca vor aprecia faptul ca sunt multe evenimente pregatite pentru ei la Piata Constitutiei — targul de Paste", a mai spus edilul Capitalei, potrivit sursei citate.

Citeste si:
Paștele, celebrat în aceeași zi. Scrisoarea către Sfântul Sinod...
Paștele, celebrat în aceeași...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.