Federatia VOLUM si partenerii sai organizeaza in seara de 14 decembrie Gala Nationala a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment de recunoastere a meritelor voluntariatului la nivel national. Incepand cu ora 19.00, la Palatul Ghica Tei vor fi prezenti peste 300 de reprezentanti ai societatii civile, ai companiilor si ai institutiilor publice. Seara de gala isi propune sa celebreze oameni si initiative care doresc sa aduca schimbari cu impact in comunitate, prin intermediul voluntariatului.

In cadrul competitiei au fost inscrise 188 de aplicatii si au fost alesi 108 finalisti pentru cele patru categorii: Proiectul de Voluntariat al anului, Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Centrul de voluntariat al anului. Povestile finaliste au fost analizate de catre cei 30 de membri ai juriului: reprezentanti ai institutiilor publice, companii, institute sau organizatii neguvernamentale cu expertiza in domeniile din competitie, arata organizatorii intr-un comunicat remis 9AM.ro.

Gala Nationala a Voluntarilor 2016 sarbatoreste voluntariatul ca un „motor de schimbare”, prin care bunatatea se cultiva cu drag, zi de zi. Astfel, seara de premiere vine cu invitatia de a celebra activitatile facute cu drag, cu empatie, cu solidaritate, in intentia de a contribui la o comunitate mai buna. Bunatatea se cultiva cu drag este sloganul editiei de anul acesta si mesajul unei lumi schimbate in bine, cu umanitate. Este indemnul de a contribui la dezvoltarea voluntariatului ca fiind o miscare acceptata, sustinuta si recunoscuta.

Printre membrii juriului de anul acesta se afla reprezentanti ai societatii civile, ai companiilor si reprezentanti ai institutiilor publice, printre care Raed Arafat - Secretar de Stat in cadrul Ministerului de Interne, Radu Puchiu - Secretar de stat Cancelaria Prim-Ministrului, Andrei Popescu - Secretar de stat Ministerul Tineretului si Sportului, Valeria Racila van Groningen – Ambasoador al Voluntariatului in Romania si Corneliu Pavel - Locotenent Colonel Fortele Navale Romane.

Federatia VOLUM este o organizatie neguvernamentala cu rol de asociatie umbrela in domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel national - 85 de organizatii membre care gestioneaza aproximativ 22.500 de voluntari. Misiunea Federatiei VOLUM este facilitarea dialogului si actiunii comune pentru dezvoltarea sustenabila a voluntariatului in Romania.

Citeste si:
Elevii și studenții vor primi bani de la Guvern pentru acțiuni de...
Elevii și studenții vor primi...

In Romania exista un numar aproximativ de 90.000 de organizatii inregistrate la Ministerul Justitiei, dintre care 40.000 isi depun anual bilantul contabil, iar doar 15.000-20.000 sunt active si deruleaza proiecte pentru comunitate. Eurobarometrul din 2011 a aratat ca in Romania rata de implicare a populatiei in activitati de voluntariat este de 15-18%, insemnand aproximativ 4,4 milioane de romani. In urma aprobarii noii Legi a Voluntariatului 78/2014, Federatia VOLUM apreciaza ca in ultimii ani acest numar a crescut considerabil.

Evenimentul va putea fi urmarit live pe internet, de la ora 19:00 pe site-ul Federatiei VOLUM (www.federatiavolum.ro) si pe site-ul Galei Nationale a Voluntarilor (www.galavoluntarilor.ro).

„Gala Nationala a Voluntarilor este in fiecare an o sarbatoare a faptelor bune. Este pur si simplu o alta Romanie pe care am ales sa o premiem si sa o aducem in fata publicului larg din dorinta de a le arata romanilor cate lucruri bune se intampla zilnic langa ei. Anul acesta aducem in lumina reflectoarelor lucrurile facute simplu si cu drag, umanitatea si bunavointa dintre oameni. Pentru ca singurul lucru care ne poate schimba ca oameni este bunatatea. Simpla, traita cu drag si oferita fara prea multe asteptari. Asa cum face voluntariatul din oameni. Anul acesta voluntariatul merge dincolo de campanii, strategii si documente. In 2016 voluntariatul este pur si simplu #CuDrag.” – Anca NASTASE, Director Executiv Federatia VOLUM.

Citeste si:
Andreea Marin a vorbit, în sfârșit, despre relația cu Ion Țiriac:...
Andreea Marin a vorbit, în...

Gala Nationala a Voluntarilor 2016 este realizata cu sprijinul Ministerul Tineretului si Sportului si al Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti. Partenerii evenimentului: Raiffeisen Bank Romania, Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP), Holcim Romania, Ursus Breweries, GlaxoSmithKline, PEPSICO Romania, Trust Vision, Palatul Ghica Tei, Crug.

Acest eveniment face parte din proiectul „V.I.S.S – Voluntariat in Servicii Sociale”, proiect co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa. Pentru mai multe detalii privind Programul de Cooperare Elvetiano-Roman, va invitam sa vizitati http://www.swiss-contribution.ro si www.swiss-contribution.admin.ch/romania.

Citeste si:
Theo Rose, dezvăluiri neașteptate despre Vocea României: „Nu...
Theo Rose, dezvăluiri...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.