Fostul finantator al FC Dinamo Bucuresti, Cristian Borcea, a fost transferat de Penitenciarul Poarta Alba la Jilava, unde a fost cazat, in regim deschis, intr-o camera de patru persoane si se ocupa de curatenie, potrivit unor surse din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP).

Cristi Borcea, condamnat in celebrul dosar al "Transferurilor", a fost adus, recent, la Penitenciarul Jilava, unde isi executa pedeapsa in regim deschis, scrie News.ro.

Sursele citate au precizat ca acesta a fost cazat in aceeasi camera in care a stat si la inceputul acestui an si in care se afla alti trei detinuti, condamnati pentru fapte usoare. Borcea a cerut sa munceasca si a trecut deja pe la Comisia de munca a inchisorii, de unde a primit sarcina sa se ocupe de curatenie, in interior.

Cristi Borcea, detinut privilegiat la penitenciarul Poarta Alba

Cu aproape un an in urma, Borcea s-a aflat in mijlocul unui scandal legat de unele privilegii pe care le-ar fi avut in perioada in care se afla la Penitenciarul Poarta Alba. Corpul de Control al Ministrului Justitiei a intocmit un raport, in urma unei verificari dispuse de ministrul Justitiei, Raluca Pruna, din care a reiesit ca detinutul Borcea avea parte de un regim preferential. Acesta vorbea zeci de minute la telefon chiar si dupa ora 22.00, cand se dadea stingerea si ar fi beneficiat si de mult mai multe vizite decat cele trei intalniri lunare prevazute de lege.

In urma anchetei, au fost sesizate Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta dar si comisia de disciplina din Ministerul Justitiei.

Saptamana aceasta a primit o noua condamnare

In prezent, Borcea executa pedeapsa de sase ani si patru luni pe care a primit-o in dosarul Transferurilor. El a primit, la jumatatea acestei saptamani, o noua condamnare, in dosarul in care este acuzat ca, impreuna cu fratii Victor si Ioan Becali, i-ar fi dat judecatoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucuresti, 195.000 de euro, pentru a-i achita in dosarul Transferurilor, lucru pe care, de altfel, magistratul l-a si facut.

Drept urmare, judecatorii Curtii de Apel Bucuresti l-au condamnat, joi, pe Cristian Borcea, la sapte ani si zece luni de inchisoare, in timp ce fratii Ioan si Victor Becali au luat cate sapte ani si patru luni, respectiv cinci ani si opt luni. Borcea a primit pedeapsa cea mai aspra, deoarece, spre deosebire de fratii Becali, nu si-a recunoscut fapta. Aceste condamnari nu sunt insa definitive.

Citeste si:
„Bravo, ai stil!” 2023 se va difuza pe un alt canal. Când începe...
„Bravo, ai stil!” 2023 se va...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.