Minora a fost gasita spanzurata intr-o camera a locuintei, de o grinda. Din verificari a rezultat faptul ca intre minora si parintii acesteia au avut loc discutii contradictorii, existand in familie o stare de tensiune. Nu au fost identificate urme vizibile de violenta pe corpul fetei. In cauza s-a intocmit dosar penal pentru moarte suspecta”, a declarat, pentru Mediafax, Miruna Prejbeanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al judetului Gorj.
Fetita era eleva in clasa a VII-a la Scoala Celei, din cadrul Liceului Tehnologic Tismana, iar joi a mers la cursuri. Profesorii nu au sesizat ca eleva ar trece printr-o depresie.
”Am inteles ca ar fi avut niste discutii cu parintii, zilele anterioare, dar despre lucruri minore, ceva legat de faptul ca i se parea ca este mai putin apreciata decat sora ei. Lucruri care se intampla destul de des la aceasta varsta, dar nimeni nu se astepta la asa ceva”, a afirmat Marian Slivilescu, primarul orasului Tismana, pentru sursa citata.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Se vor scumpi produsele Sabon din cauza războiului din Fâșia Gaza? Răspunsul...
Sursa: retail.ro
-
#GreenEnergy4Everyone – Claudiu Butacu: informarea, soluția pentru prosumatori
Sursa: green.start-up.ro
-
Digital Banking Scorecard: Digitalizarea versus nevoile clienților
Sursa: futurebanking.ro
-
Atplay, locul care arată că poți să educi copiii prin tehnologie și jocuri
Sursa: start-up.ro
-
Odihna de care ai nevoie: 10 reguli de aur pentru un somn odihnitor, care...
Sursa: garbo.ro
-
Îl iubesc, dar mă ignoră. Ce să fac?
Sursa: kudika.ro
-
AUR contestă la CCR Ordonanța de comasare a alegerilor. Care este motivul dat...
Sursa: wall-street.ro