Circa 1.200 de politisti locali protesteaza, marti, in fata Guvernului. O delegatie a protestatarilor a fost primita in Palatul Victoria si discuta cu ministrul Muncii, Dragos Paslaru despre nemultumirile politistilor locali.
"Avem o singura revendicare, reducerea varstei de pensionare. Aceasta se poate realiza prin doua metode. Fie ca parlamentarii din Camera Deputatilor sa adopte proiectul adoptat de Senat, ceea ce inseamna o modificare a Legii politiei locale, in sensul de a reglementa conditiile de munca ale politistilor locali, prin conditii deosebite sau speciale, efect fiind reducerea varstei de pensionare. A doua modalitate este ca actualul Guvern, cu ocazia adoptarii Ordonantei de Urgenta privind salarizarea pe 2017 sa nu mai amane articolul din Legea salarizarii, care rezolva problema", a declarat, pentru News.ro, Vasile Lincu, presedintele sindicatului Pro Lex.
Reprezentantii sindicalistilor sustin ca, desi in Legea politiei locale se prevede dreptul politistilor locali de a beneficia de incadrarea muncii in conditii deosebite sau speciale, cu efect de reducerea varstei de pensionare, nu exista norme care sa stabileasca efectiv cum se valorifica acest drept.
"In aceste conditii, politistii locali vor indeplini misiuni de ordine publica si rutiere pana la 65 ani, in timp ce juristii si contabilii din Politia Romana, de aceeasi varsta, vor fi la pensie de cel putin 10 ani", mai arata sindicalistii.
Ei mentioneaza ca Senatul a adoptat un proiect de modificarea a legii, care ar rezolva problema, insa parlamentarii din comisiile Camerei Deputatilor si Guvernul Ciolos nu sustin proiectul.
"Politistii locali sunt revoltati ca primul ministru Dacian Ciolos a alocat 11 milioane euro pentru «Cumintenia pamantului», insa sustine ca nu sunt bani pentru acest proiect de lege, adica pentru siguranta cetatenilor si protectia celor ce vegheaza la aceasta. Dar nici macar nu este vorba de bani, pentru ca modificarea legislativa nu implica alocarea de fonduri, ci doar reducerea varstei de pensionare", mai spun sindicalistii.
Ce diferență de vârstă este între Pepe și soția sa. Ce spune...
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro