Luna noiembrie aduce urmatoarea premiera pe scena Operei Comice pentru Copii: celebra opera “Rapirea din Serai”, de W. A. Mozart, cu un libret de Stephanie Gottlieb, in regia maestrului Cristian Mihailescu.

Premiera are loc sambata, 5 noiembrie 2016, de la ora 17:00, si duminica, 6 noiembrie 2016, de la ora 11:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Echipa realizatorilor este completata de Bogdana Pascal (scenografia), Gheorghe Iliuta (conducerea muzicala) si Daniel Manea (coregrafia). De asemenea, pentru prima data in istoria institutiei, acompaniamentul este asigurat de Orchestra Operei Comice pentru Copii.

“<<Rapirea din Serai>> este o poveste despre iubire si actele de curaj, dar si de marinimie pe care aceasta le inspira. Demnitatea frumoasei Konstanze isi gaseste asemanare in devotamentul lui Belmonte, dar si in generozitatea lui Selim Pasa, care, in loc sa pedepseasca dragostea, o rasplateste cu libertatea. Ce gest marinimos!”
, a declarat Felicia Filip, managerul institutiei.

Potrivit unui comunicat remis 9am, personajele acestei celebre povesti orientale sunt puse in valoare prin interpretarea solistilor Ana-Maria Bacanu, Daniela Bucsan, Raluca Oprea si Simona Simionescu (Konstanze), Bogdan Lupea si Gjergji Mani (Belmonte), Oana Serban, Gloria Tronel si Mediana Vlad (Blonda), Andrei Mihalcea si Valentin Racoveanu (Pedrillo), Mihai Marinescu si Razvan Raduta (Selim Pasa) si Daniel Pascariu si Stefan Schuller (Osmin).

“<<Rapirea din Serai>> este un spectacol al bucuriei, o poveste care sa transforme fiecare spectator, indiferent de varsta, intr-un copil. Decoruri luminoase, costume somptuoase si o interpretare pe masura, vor incerca sa fie la inaltimea acestei bijuterii a lui Wolfgang Amadeus Mozart. Orchestra si scena isi vor da mana pentru a invalui cu sunete si imagini de vis un public dornic de frumos.”
, a declarat Cristian Mihailescu, regizorul spectacolului.

Citeste si:
Opera Comica pentru Copii anunta spectacole suplimentare in luna...
Opera Comica pentru Copii...

In stagiunea aceasta, Opera Comica pentru Copii pregateste alte trei premiere la Sala Mare si cate cinci in Salonul Mozart si Sala UnderGrant. Dupa opera “Rapirea din Serai”, de W.A. Mozart, urmeaza baletul clasic “Spargatorul de nuci”, de P.I Ceaikovski, musicalul “Micuta Dorothy” si baletul contemporan “Pinocchio”. Biletele se pot achizitiona prin reteaua bilete.ro – cu minim 24 de ore inainte de spectacol – si de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulesti nr. 16, program: luni: inchis; marti-joi: 9-12; vineri: 9-12 si 16-19; sambata: 9.30-13 si 16-19; duminica: 9.30-13).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.