Azi, 25 octombrie, este Ziua Armatei Romaniei ziua cand in Romania se sarbatoreste Armata Romana, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupatia horthysta Transilvania de Nord, in urma Bataliei de la Carei. Sarbatorirea Zilei Armatei Romane este stipulata de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

Cu ocazia Zilei Armatei Romaniei va fi arborat Drapelul national la sediile institutiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime si fluviale si vor fi organizate ceremonii militare si activitati comemorative in toate garnizoanele din tara, in teatrele de operatiuni si in tarile in care Romania are acreditati atasati ai Apararii. Militarii romani din teatrele de operatii sarbatoresc aceasta zi prin organizarea unor ceremonii militare si a unor activitati culturale si sportive, la care vor fi invitati si parteneri din coalitiile multinationale, scrie Agerpres.

Circulatie restrictionata in Capitala, de Ziua Armatei

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, marţi, în Capitală, începând cu ora 10.30, pentru ceremoniile dedicate Zilei Armatei, printre care un marş pe traseul Parcul Carol I - Fântâna Mioriţa şi o retragere cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Drumul Taberei - sediul Statului Major al Forţelor Terestre.

De Ziua Armatei, marţi, începând cu ora 10.30 are loc un marş pe traseul: Parcul Carol I - Bulevardul Mărăşeşti - Bulevardul Cantemir - Bulevardul Nicolae Bălcescu - Bulevardul Magheru - Piaţa Romană- Bulevardul Lascăr Catargiu - Bulevardul Aviatorilor - Bulevardul Constantin Prezan - Şoseaua Kiseleff - Fântâna Mioriţa, pe banda I de circulaţie, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, scrie News.ro.

De asemenea, între orele 18.30 şi 20.00, va avea loc o retragere cu torţe, pe traseul: Palatul Cercului Militar Naţional - Bulevardul Regina Elisabeta - Bulevardul M. Kogălniceanu - Piaţa Operei - Splaiul Independenţei - Pod Cotroceni - Şoseaua Cotroceni - Bulevardul Iuliu Maniu - Bulevardul General Vasile Milea - Bulevardul Timişoara - Strada Ruxandra Marcu - Drumul Taberei - sediul Statului Major al Forţelor Terestre, pe banda I de circulaţie.

Citeste si:
Trei modalităţi inedite de a marca evenimentele speciale din viaţa ta
Trei modalităţi inedite de a...

Poliţiştii anunţă că, pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier se întrerupe între orele 17.30 şi 19.00 pe Strada Constantin Mille şi pe Calea Victoriei (între Strada Constantin Mille şi Bulevardul Regina Elisabeta, pe banda I de circulaţie).

Programul activitatilor de Ziua Armatei

În Bucureşti, principalele activităţi vor avea loc după următorul program:

- 25 octombrie, ora 8.30, ceremonii militare de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol;

- 25 octombrie, între orele 9.00 şi 16.00, Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române;

Citeste si:
Ziua Armatei, sărbătorită în mai multe orașe. Iohannis și Ciucă, la...
Ziua Armatei, sărbătorită în...

- 25 octombrie, ora 18.30, retragere cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional (Strada Constantin Mille nr. 1), Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Şoseaua Cotroceni, Bulevardul Iuliu Maniu, Bulevardul Vasile Milea, Statul Major al Forţelor Terestre (Strada Drumul Taberei nr. 7 H);

- 25 octombrie, ora 19.30, prezentarea noii uniforme militare combat a Armatei României, la Palatul Cercului Militar Naţional;

- 25 octombrie - 2 noiembrie, militari din structuri ale vânătorilor de munte reconstituie marşul executat de primul batalion de vânători de munte, pe traseul Bucureşti (Mormântul Ostaşului Necunoscut) - Târgu Neamţ - Braşov;


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.