Curtea Constitutionala a decis, marti, sa amane dezbaterile pe tema Legii darii in plata, urmand ca discutiile si pronuntarea sa fie facute intr-o sedinta ulterioara.
Curtea Constitutionala a discutat marti 33 de dosare in care bancile au ridicat exceptii de neconstitutionalitate cu privire la Legea darii in plata, din totalul de peste 500 de sesizari depuse de la intrarea in vigoare a actului.

In total, peste 500 de sesizari au fost facute de reprezentantii bancilor la acest act normativ, urmand ca judecatorii Curtii sa decida daca marti vor prelua criticile ridicate in toate aceste cazuri sau le vor dezbate in separat.

Numarul sesizarilor s-a dublat in mai putin de o luna. La mijlocul lunii septembrie, existau aproximativ 250 de astfel de sesizari.

Reprezentantii bancilor au pledat in fata Curtii Constitutionale pentru declararea ca neconstitutionala a Legii darii in plata, pe motiv ca prevederile acesteia actioneaza retroactiv, suprima drepturi consacrate in Constitutie si impune vointa unilaterala a debitorilor, fara ca aceste situatii sa fi putut fi prevazute la momentul incheierii contractelor.

Legea darii in plata a intrat in vigoare pe 13 mai.

Strict tehnic, cand titularul nu mai poate plati ratele, va trimite o notificare bancii prin care anunta ca vrea sa ii transmita dreptul de proprietate. Din acel moment, omul nu va mai fi dator bancii, iar banca nu va mai avea dreptul sa recupereze intreaga valoare a imprumutului oferit, ci ar ramane doar cu casa. Nu se va putea duce catre alte proprietati ale debitorului sau catre alte venituri ale acestuia, scrie News.ro.

Persoanele care vor putea beneficia de aceasta lege trebuie sa fie consumatori persoane fizice, cu credite imobiliare/ipotecare de maxim 250.000 de euro, inclusiv credite de nevoi personale cu ipoteca, conditia fiind ca finantarile sa fi fost contractate pentru achizitia, constructia, extinderea, modernizarea, amenajarea sau reabilitarea unui imobil cu destinatia de locuinta sau garantia sa include cel putin un imobil cu destinatia de locuinta.

De asemenea, legea se aplica si debitorilor care au fost deja executati silit de catre banci.


Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, declara, recent, ca un numar de 3.398 de debitori au depus 3.907 notificari catre 24 de banci dupa intrarea in vigoare a legii darii in plata, valoarea creditelor aferente fiind de 1,13 miliarde lei, ceea ce reprezinta 2% din valoarea totala a imprumuturilor ipotecare. In aproape doua treimi din cazuri - 64% -, valoarea creditului ramas de rambursat este mai mare decat valoarea garantiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.