CADI-Eleutheria, Fundatia Friedrich Naumann pentru Libertate, Societatea pentru Libertate Individuala si IES-Europe au organizat Scoala din Septembrie de Filosofie, Economie si Politica pe tema problemelor si amenintarilor la adresa proiectului european si potentialele alternative liberale: “Europa la rascruce - provocari neliberale, alternative liberale”.

Scoala din Septembrie de Filosofie, Economie si Politica a avut loc in perioada 20-25 septembrie la Sibiu si a avut ca invitati economisti, filosofi, politologi, profesori universitari, jurnalisti, studenti si tineri antreprenori din 9 tari - Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Turcia, Danemarca, Statele Unite, Franta, Austria si Romania.

"Suntem la a sasea editie a acestui eveniment anual. Am observat ca dezbaterea publica din Romania nu atinge subiectele cu adevarat relevante pentru societatea din Romania, ca tara membru UE. Situatii si procese actuale precum criza datoriilor suverane sau cauzele si impactul Brexitului asupra politicilor europene cu repercusiuni asupra Romaniei trebuie dezbatute intr-un cadru ideologic coerent. Libertatea si antreprenoriatul, atat in economie cat si in politica, sunt valori si solutii centrale pentru o societate democratica moderna si le dorim implementate pe deplin si cat mai curand posibil si in Romania", a declarat Horia Terpe, Director executiv CADI - Eleutheria.

Lectori ai Scolii “Europa la rascruce - provocari neliberale, alternative liberale”, au fost, printre altii, Dragos Paul Aligica, Karl-Peter Schwarz, Pierre Garello, Catalin Avramescu. Temele abordate au vizat mobilitatea in Europa si riscul unui “dumping social”, sistemele electorale din Europa, criza economica si solutiile ei, precum si dezbateri despre ce nu a mers bine in proiectul european sau despre multiplele crize cu care se confrunta continentul, se arata in comunicatul remis 9AM.ro.

"Astfel de evenimente reprezinta o alternativa atat la cursurile obisnuite de la facultate, cat si la dezbaterile politice lipsite de substanta pe care le vedem la televizor. E imbucurator ca atat de multi oameni sunt dornici sa investeasca timp si bani pentru cultura libertatii." a declarat Catalin Avramescu.

Citeste si:
Război Israel-Hamas/Ursula von der Leyen: „Aclamarea teroriștilor...
Război Israel-Hamas/Ursula...

"Este pentru prima data cand particip la Scoala de Septembrie. Imi place pentru ca ofera rara ocazie studentilor si intelectualilor din diverse tari, cu un bagaj cultural si stiintific diferit sa schimbe idei intr-un mediu liber, fara constrangeri academice sau de alte tipuri. Toate activitatile se petrec intr-o atmosfera deschisa, liberala si relaxata, ceea ce face ca evenimentul sa fie mai degraba un simpozion decat o scoala, in sensul clasic al termenului. Si asta este probabil cel mai important lucru pe care il poti obtine." a declarat Karl Peter Schwarz.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.