Social 29 August 2016 14:00
Magistratii de la Tribunalul Bucuresti au respins contestatia formulara de Flori Dinu, directorul Hexi Pharma, care ceruse revocarea arestului la domiciliu, decizia instantei fiind definitiva.

Directorul Hexi Pharma, Flori Dinu, ramane in arest la domiciliu, dupa ce Tribunalul Bucuresti a respins, luni, contestatia ei, in dosarul in care este acuzata de 128 de infractiuni de inselaciune si de participare improprie la zadarnicirea combaterii bolilor.

Instanta Tribunalului Bucuresti a mentinut astfel decizia luata, initial, in 28 mai de Judecatoria Sectorului 5, Flori Dinu fiind de atunci in arest la domiciliu.

Anchetatorii sustin ca Flori Dinu, in calitate de director general al Hexi Pharma, avand atributii in special pe partea de vanzari desfasurata de societate, la instigarea lui Dan Alexandru Condrea si cunoscand ca produsele comercializate nu respecta specificatiile din etichete, a coordonat intreg personalul care a promovat produsele si a intermediat activitatea de negociere si incheiere de contracte de furnizare, inducand in eroare reprezentantii unitatilor medicale care au achizitionat produsele".

Procurorii PICCJ au stabilit prejudiciul la peste 28 de milioane de lei, aferent produselor constatate ca fiind neconforme, furnizate in baza contractelor incheiate in intervalul iunie 2012 - aprilie 2016 intre Hexi Pharma si numeroase unitati sanitare.

Flori Dinu este urmarita penal si de procurorii DNA, intr-un dosar in care este acuzata de complicitate la evaziune fiscala. In acelasi dosar, Miron-Victor Panaitescu, fostul partener de afaceri al lui Dan Condrea, Uliana Ochinciuc, fosta concubina a lui Condrea si fratele ei, Radu Ochinciuc, sunt acuzati de spalare a banilor, scrie News.ro.

De asemenea, procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale fata de SC Hexi Pharma CO SRL sub aspectul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala si spalare a banilor, in timp ce CPS Chemical & Pharmaceutical Solutions Ltd si Hatom Limited SRL, ambele din Cipru, sunt suspectate de complicitate la evaziune fiscala si spalare a banilor.

In ordonanta de efectuare a urmaririi penale se arata ca, in perioada 2008 - 2016, SC Hexi Pharma CO SRL a evidentiat in actele contabile operatiuni fictive de intermediere a achizitiilor de bunuri, in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale si diminuarii obligatiilor de plata catre bugetul de stat cu o suma estimata, in aceasta etapa a cercetarilor, la 7.816.485 lei, echivalentul a peste 1,7 milioane de euro.

Citeste si:
Andrew și Tristan Tate, prima ieșire din arestul la domiciliu....
Andrew și Tristan Tate, prima...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.