Social 25 Iulie 2016 14:15
Profesorul de fizica Andu Ouatu de la Colegiul National din Iasi, care a pregatit in cei 25 de ani de cariera aproape o suta de olimpici nationali, spune ca invatamantul nu incurajeaza excelenta si ca varfurile aleg sa ramana in strainatate, pentru ca acolo valoarea este respectata. Inclusiv pe fiul sau, student la Oxford, l-a sfatuit sa-si faca o cariera in occident.

Andu Ouatu, profesorul care a sesizat Ministerul Educatiei in privinta unei greseli la o problema de fizica de la proba de fizica a examenului de bacalaureat, spune ca marele sau regret este numarul mic al locurilor la olimpiadele nationale, dar mai ales lipsa unor explicatii clare pe aceasta tema din partea ministerului.

”Din pacate, sistemul de invatamant nu incurajeaza foarte mult excelenta. In fiecare an, exista un numar tot mai mic de locuri la olimpiada nationala. Explicatiile nu ajung la noi. Ni se transmite doar atat: «Aveti un anume numar de locuri». Asta a spus inspectorul din minister. Este extrem de greu sa descoperi cauza. In urma cu patru ani am incercat sa descopar motivul, printr-o scrisoare deschisa trimisa premierului de atunci, Mihai Razvan Ungureanu, care este iesean”, afirma profesorul Ouatu, informeaza NEWS.ro.

El considera ca elevii buni vor sa faca performanta, dar ca sistemul nu-i incurajeaza, in conditiile in care multe centre de excelenta din tara si-au incetat activitatea.

”Uimitor este ca elevii nostri buni vor sa faca performanta. Ei vin la centrul de excelenta, muncesc din greu sa aiba rezultate. Au un orgoliu al lor, vor sa reuseasca, sa fie primii. In aceasta situatie, tu ca minister nu-i educi, nu-i incurajezi, ci le dai in cap. Dai numai doua locuri la olimpiada nationala de fizica judetului Iasi, desi sunt clase in care se bat pe putin cinci-sase elevi nu buni, ci foarte buni. Si sunt doar doua locuri la fiecare nivel de clasa. Centrele de excelenta din tara nu mai rezista, am inteles ca s-au desfiintat aproape toate. Centrul de la Iasi functioneaza mai departe, asta doar datorita profesorilor”, spune Andu Ouatu.

Citeste si:
Andronescu: Mi-as dori ca elevii olimpici sa nu plece din tara
Andronescu: Mi-as dori ca...

Dascalul iesean aminteste ca la olimpiade, inainte de faza nationala, clasamentul elevilor se face pe fiecare judet in parte si ca nu conteaza ierarhia nationala, ci ajung la faza nationala primii doi pe judet, indiferent de punctajul obtinut. Astfel, raman acasa elevi care au un punctaj superior colegilor lor din alte judete, iar de aici apar frustrari si nemultumiri.

”Am avut intr-un an, doi elevi din Iasi care au ramas pe dinafara, dar care au obtinut punctaje mai bune decat multi din alte judete care s-au calificat. Ce sa le spui acestor copii? Nu exista o corelare la nivel national. Trebuie vointa si discutii cu oamenii care lucreaza in sistem. Daca esti profesor si ajungi pe o pozitie in minister, dar n-ai mai predat de ani de zile la clase cu olimpici, tratezi aceste lucruri la diverse. Adica e bun si asa, lasa ca avem timp, merge si regulamentul asta si nu-l mai modificam. Pe tine nu te mai intereseaza, esti in structurile de conducere si nu lucrezi direct cu olimpicii”, sustine profesorul de la colegiul iesean.

Citeste si:
Elevii și profesorii nu vor merge la ore miercuri, 5 octombrie
Elevii și profesorii nu vor...

Andu Ouatu adauga ca, foarte probabil, totul e legat de lipsa banilor, dar ca situatia este jenanta, in conditiile in care ”oricum nu le asiguri elevilor lucruri extraordinare la olimpiadele nationale, ci ii cazezi intr-un camin oarecare, le oferi mancare la o cantina de liceu care nu are conditii grozave, iar ca premiu le dai 50 de lei la fiecare dintre primii sase clasati”.

Profesorul iesean crede ca marea pierdere o reprezinta plecarea in strainatate a celor mai buni dintre absolventi, el considerand ca ”daca am avea grija de olimpici, ne-am ridica si tara”.

”Trebuie sa ne gandim cum ii tinem in Romania pe primii clasati. Primul va pleca sigur, probabil ca si cel de pe locul doi, pentru ca daca apar probleme cum au fost anul asta la bacalaureat, cu subiectul gresit la proba de fizica, vor spune «eu nu raman in sistemul asta niciodata». Daca am avea grija de olimpici, ne-am ridica si tara. Celor de pe locul unu sau doi la olimpiade le am numerele in agenda din telefon, ei sunt primiti la Oxford, la Harvard, la Cambridge. Se duc si studiaza acolo, dar nu mai revin in Romania”, spune profesorul Andu Ouatu.

Citeste si:
Incendiu de proporții la o școală din Hunedoara. Sute de elevi au...
Incendiu de proporții la o...

El a dat ca exemplu cazul unei foste olimpice de la Iasi, care a urmat facultatea de fizica la Bremen, in Germania, apoi si-a dat doctoratul la Londra si a ramas la Imperial College, universitate unde a studiat.

”Preda acolo. E platita bine, si-a luat casa in Londra, la doar un an de cand a intrat in paine. Si nu e un caz singular. Mai am doi elevi plecati in Anglia, care acum isi dau doctoratul si care raman acolo. Daca ai plecat, cu greu te mai intorci, constati ca valorile in exterior sunt incurajate, constati ca se poate si altfel. Poti fi respectat, constati ca daca ai spus o vorba chiar se ia in seama”, afirma profesorul de la Iasi.

Care ar fi solutia pentru a ne tine varfurile acasa? O salarizare pe masura si niste facilitati oferite tinerilor care fac performanta, crede profesorul Andu Ouatu. El spune ca atunci cand esti tanar, ai cel mai mult nevoie de bani, iar din acest motiv unii nu mai asteapta sa acumuleze capital, ci aleg sa ramana in Europa, pentru ca acolo castigi bine inca din primii ani de activitate.

Citeste si:
Masca de protecție în școlile din România. Ce spune Ministerul...
Masca de protecție în școlile...

”La noi, este politica asta sa nu fii platit foarte bine, in invatamant mai ales. Cand esti tanar ai nevoie de bani, ca atunci iti arde gatul dupa bani. Degeaba imi dai mie bani cand ajung la 50 de ani. La 50 de ani nu mai pleci, s-a terminat, dar cand esti tanar altfel gandesti. Ar trebui sa le oferi o salarizare corespunzatoare plus niste facilitati si atunci nu vor mai pleca. Eu stiu tineri care au terminat Informatica si li s-au oferit 2.000 de euro in strainatate. Au spus ca daca aici li s-ar oferi 1.000 de euro ar ramane in tara. Noi suntem in general nationalisti, tinem cu Romania, dar din pacate in tara nu esti incurajat. Si atunci e normal ca varfurile isi cauta de lucru in strainatate”, afirma profesorul de fizica Andu Oautu .

Intrebat de ce nu a plecat din tara, dascalul iesean a precizat ca a terminat facultatea imediat dupa revolutie si ca la acea vreme nu erau oportunitatile de acum.

”Lucrez la Colegiul National Iasi din 1990. S-a intamplat cand aveam 22 ani, atunci am primit repartitie. De atunci sunt profesor. Eu asta am vrut si mi se potriveste scoala asta, e dupa sufletul meu. Acum nu as mai pleca, indiferent de oferta pe care as primi-o”, spune Andu Ouatu.

In schimb, si-a sfatuit fiul, student la Oxford, sa profeseze in strainatate.

”De ce? Pentru ca au trecut 20 si ceva de ani de la revolutie si din pacate nu vad schimbari majore in incurajarea valorilor”, raspunde profesorul iesean.

Cat priveste Colegiul National din Iasi, profesorul Ouatu afirma ca in scoala isi poate spune punctul de vedere fara nicio retinere, lumea asculta, iar daca greseste, i se spune.

”Cand am reclamat greseala la subiectul de la fizica de la bacalaureat am avut sustinerea totala a colegilor. N-a existat niciun repros, din contra, toti au spus ca daca mai e o sansa sa ma lupt”, a spus Andu Oautu.

De-a lungul carierei, profesorul iesean a pregatit in jur de o suta de olimpici nationali la fizica, iar in acest an a avut zece elevi calificati la faza nationala.

”Din pacate varfurile noastre, aproape toate, au plecat in strainatate. Nu lucreaza toti in zona fizicii, se duc si in sistemul bancar, fac fata oriunde, se adapteaza rapid”, a precizat profesorul Andu Ouatu.

Intrebat cand crede ca se va termina cu reforma din invatamant si cu schimbarile adesea neinspirate din sistemul de educatie, dascalul Ouatu este transant: ”O vom duce la capat in momentul cand vom ajunge ca oamenii din forurile de conducere sa gandeasca in favoarea elevilor si a profesorilor si sa nu gandeasca doar politic. Cand vor face lucrul asta si cand vom ajunge sa ne spunem punctul de vedere fara a ne gandi ca ne pierdem scaunul, atunci lucrurile vor sta altfel”.

”Ar trebui alesi oameni capabili din sistem care in momentul in care ajung intr-o pozitie, stiu ce fac, pentru ca au lucrat zeci de ani in sistemul de invatamant romanesc si au vazut care sunt lucrurile bune. E foarte greu sa faci reforma, eu inteleg asta. Dar daca fiecare si-ar face treaba bine pe bucatica lui, atunci tara asta ar fi departe. Eu incerc doar ca fizica studiata in Colegiul National din Iasi sa insemne ceva. Si am reusit. De aici incolo, la varf, sunt angajati alti oameni care sa ia decizii”, afirma el.

Andu Oautu spune ca nu s-a gandit ce ar face el daca ar ajunge ministru al Educatiei, precizand ca este profesor la Iasi si ca este preocupat doar de activitatea sa.

”N-am stat niciodata sa ma gandesc ce as face eu. Trebuie sa-mi fac treaba bine aici, la Iasi. Copiii astia care intra la colegiu au soarta in mainile mele. Ei trebuie sa ajunga undeva, incat sa ma pomeneasca toata viata. Pot spune insa ca in patratica mea mi-am facut bine treaba”, a spus profesorul Andu Ouatu.

Cat priveste materiile stufoase si programa scolara incarcata, el considera ca ar fi gresit sa se mearga pe principiul ”ce atata scoala, hai sa ne jucam mai mult”.

”Am fost in Olanda, am stat trei saptamani si am studiat sistemul lor de invatamant. Era un intreg scandal acolo cand m-am dus eu, parintii spuneau ca programa e prea incarcata, e prea stufoasa, lasati-ne copiii in pace, lasati-i sa se joace si sa se bucure de copilarie. A fost o dezbatere ampla, au venit profesori renumiti de-ai lor si au spus uitati-va in jurul vostru, cu joaca voastra si cu programa pe care vreti sa o facem locurile de munca ne sunt luate de cei care vin din afara, pentru ca nu mai avem tineri capabili. Ne jucam, dar apoi ce facem? Ce vor face copiii vostri? Cand s-a discutat si s-a explicat, s-a renuntat la principiul hai sa ne jucam”, a mentionat profesorul Ouatu.

El recunoaste ca tema ”invatatului mai putin” incolteste si in Romania, dar ca ar aparea un castig doar pe termen scurt, pentru ca va fi foarte frumos sa faci liceul, dar ca ”nu trebuie sa exageram cu joaca”.

Totusi, el recunoaste ca apare adesea o ruptura intre ceea ce vrea si poate sa invete un elev si ceea ce i se preda in clasa si ca ar fi oportun sa existe programe cu nivel de dificultate diferit in functie de tipul liceului.

”Ar trebui diferentiate programele, asta da. La liceul teoretic, elevul care vine si care vrea sa ajunga departe sa invete la un anume nivel. La un liceu industrial putem sa schimbam programa, ca elevul sa vina cu placere la scoala. Si sa il invatam o meserie, care din pacate nu se mai invata. Ar trebuie mai multa flexibilitate. Am vazut in toata lumea oameni fericiti, desi nu au facultate. La noi, toata lumea trebuie sa faca o facultate, indiferent de valoare. Multi vor o diploma doar ca s-o aiba. Am vazut in strainatate sticlari, sudori fericiti cu meseria lor. Cineva din Italia imi povestea ca el lucreaza la serviciul de salubritate, dar cand termina munca se imbraca elegant, este multumit, iese in oras. E munca lui, nu-i este rusine. La noi nu invatam meserie. Noi ducem lipsa de specialisti, electricieni, constructori, sudori, au plecat multi in strainatate”, este de parere profesorul iesean.

Cum va arata educatia romaneasca peste zece ani? Profesorul Andu Ouatu nu crede in minuni, iar optimismul sau e mai degraba unul moderat.

”Sper ca mai bine, dar nu pot spune cu siguranta ca lucrurile vor arata mai bine. Cat timp nu se iau masuri care sa incurajeze ramanerea valorilor in tara, nu pot decat sa sper. Numai ca tot sper de vreo 25 de ani”, considera el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.