Social 8 Iulie 2016 12:15
Ministerul Justitiei a pus in dezbatere publica proiectul de lege privind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un detinut care scrie o carte pentru ca lucrarea sa sa fie recunoscuta ca fiind stiintifica.

Astfel, dupa ce a scris cartea, detinutul va da o declaratie pe propria raspundere ca el este autorul lucrarii, iar trei evaluatori anonimi vor spune daca lucrarea are sau nu caracter stiintific.

Potrivit proiectului de lege pus in dezbatere de Ministerul Justitiei, dupa finalizarea lucrarii, detinutul formuleaza o cerere scrisa conducerii penitenciarului, in vederea efectuarii demersurilor necesare pentru confirmarea caracterului stiintific al lucrarii, de catre Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS).

La cererea depusa, detinutul anexeaza lucrarea stiintifica, in original, precum si declaratia pe proprie raspundere din care sa rezulte ca este autorul lucrarii.

Mai departe, directorul penitenciarului informeaza CNCS cu privire la existenta unei lucrari elaborate, mentionand domeniul si specializarea universitara si numarul de pagini si solicita comunicarea costurilor evaluarii acesteia.

Detinutul suporta integral costurile evaluarii si, dupa achitarea acestora, directorul penitenciarului transmite lucrarea elaborata de detinut la CNCS. “Consiliul National desemneaza in mod aleatoriu trei evaluatori din baza de date, care fac evaluarea lucrarii si stabilesc daca aceasta are sau nu caracter stiintific. Evaluatorilor nu li se comunica identitatea autorului lucrarii, iar identitatea evaluatorilor desemnati ramane confidentiala”, se arata in proiectul de lege.

In legatura cu orele de munca pontate ca urmare a elaborarii lucrararii, “evidenta zilnica a activitatii se tine de catre persoana desemnata cu monitorizarea activitatii. In acest sens, la sfarsitul fiecarei zile, persoana privata de libertate prezinta materialele elaborate care vor fi consemnate intr-un proces-verbal, semnat de ambele persoane”, se mai arata in proiectul de lege aflat in dezbatere publica si afisat pe site-ul ministerului.

Citeste si:
Fără dosare cu șină în România. Instituțiile publice nu mai au voie...
Fără dosare cu șină în...

Guvernul a suspendat in 2 februarie, pana la 1 septembrie, articolul de lege care prevedea ca, in cazul elaborarii de lucrari stiintifice sau inventii si inovatii brevetate, se considera 30 de zile executate pentru fiecare lucrare stiintifica sau inventie si inovatie brevetata.

Potrivit noilor reglemantari, articolul 96 alineatul (1), litera f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate se modifica si se completeaza astfel: "f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii brevetate, se considera 20 de zile executate pe intreaga durata a executarii pedepsei, inclusiv in cazul pedepselor contopite, indiferent de numarul lucrarilor stiintifice sau al inventiilor realizate.”


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.