Social 7 Iulie 2016 12:30
Zbor intarziat, anulat sau suprarezervat? Afla daca ai dreptul la compensatie si in ce conditii poti beneficia de aceasta pe baza „Ghidului Compensatiilor” lansat de momondo.ro, motorul independent de cautare a ofertelor de calatorie.

Ti-ai facut bagajele, ai parcurs un drum lung pana la aeroport, esti cu pasaportul in mana, ai trecut de check-in, esti atat de aproape de vacanta mult dorita si afli ca zborul tau intarzie, a fost anulat sau este suprarezervat. Specialistii momondo.ro au parcurs toate informatiile despre compensatie disponibile si au creat un infografic despre drepturile pe care le ai in aceste situatii.

Depunerea plangerii
Exista doua abordari atunci cand faci o plangere pentru a obtine compensatie de la compania aeriana. Poti s-o faci tu sau poate s-o faca altcineva pentru tine – majoritatea firmelor care se ocupa de acest serviciu castiga bani doar daca iti obtin compensatia si atunci ei iti vor cere o taxa plus un anumit procent din suma.

A urca sau a nu urca in avion, aceasta este intrebarea

Uneori, oamenii nu mai ajung la zborul lor si, pentru a nu ramane locuri libere in avion, companiile aeriene suprarezerva, adesea, locurile. Atunci cand se intampla sa fie prezenti toti pasagerii, unii dintre acestia sunt refuzati la imbarcare si sunt redirectionati catre un zbor alternativ dar, inainte sa le fie refuzata imbarcarea, sunt chemati si alti voluntari. Ia in considerare urmatoarele aspecte inainte sa te oferi voluntar:

• Uneori, compensatia in cazul refuzului la imbarcare impotriva vointei tale este mai buna decat compensatia pentru pasagerii care se ofera voluntari. Poti oricand sa ceri o compensatie mai mare daca nu esti multumit.
• Ce se intampla daca nu poti ajunge la zborul care ti-a fost oferit?
• Iti vor fi acoperite cazarea si celelate costuri daca trebuie sa iei un zbor din ziua urmatoare?
• Intreaba daca primesti imediat compensatia (verifica, de asemenea, maximul pe care il poti primi) si care sunt documentele de care ai nevoie ca sa depui o plangere.

Exceptii de la regula

In caz de „circumstante exceptionale”, nu ai dreptul la compensatie. Din fericire, cazuri precum razboiul, tulburarile politice si dezastrele naturale nu se intampla prea des. Celelalte exceptii de la regula sunt: daca ai fost informat cu cel putin doua saptamani inainte de data plecarii ca zborul este anulat sau daca ti-a fost oferit un zbor alternativ pe aceeasi ruta, cu un orar asemanator. Totusi, ai dreptul la rambursarea intregului pret al biletului sau a partii neutilizate din bilet, un zbor alternativ cat de repede posibil sau reprogramarea zborului la o data ulterioara aleasa de tine.

Esti in avion, dar nu pleci nicaieri

Nu este placut sa astepti in avion. Atat in Uniunea Europeana cat si in Satele Unite ale Americii exista o limita de timp pentru cat de mult poti sta fara apa, mancare, acces la toaleta si cat de mult poti fi tinut in avion.
In UE, daca zborul tau este in asteptare pe pista mai mult de o ora, poti cere sa folosesti toaleta si apa de baut. Daca astepti mai mult de cinci ore, ai dreptul sa ceri sa fii coborat din avion. Regulamentul de compensatie pentru intarzierea zborului se aplica si in acest caz. In SUA, pentru zborurile internationale exista o limita de patru ore pentru intarzierile pe pista si o limita de trei ore pentru zborurile interne. Regulile nu se aplica atunci cand este o problema de siguranta sau de securitate, caz in care avionul nu poate ajunge la poarta (aceleasi exceptii de la regula se aplica si in UE). Companiile aeriene trebuie, totusi, dupa doua ore, sa ofere apa si mancare, de asemenea, toalete functionale si orice tratament medical necesar.

Citeste si:
Vlăduța Lupău are probleme serioase de sănătate. Vedeta și-a anulat...
Vlăduța Lupău are probleme...

Asigurare de calatorie si carduri de credit
Potrivit unui comunicat remis 9am, cheltuielile personale ar putea fi acoperite de asigurarea ta de calatorie si/sau de cardurile tale de credit. Multe banci ofera, pe langa carduri, si pachete de asigurari care te protejeaza. Ai grija ca, inainte sa iti cumperi biletul de avion, sa verifici din nou atat pachetul tau de asigurari de la banca, cat si asigurarea ta de calatorie.

Zborurile mele au fost achizitionate ca parte dintr-un pachet – care sunt drepturile mele?
In UE esti protejat de regulamentul din 1990, referitor la pachetul de servicii pentru calatorii, vacante si circuite. In principiu, daca vacanta ta este anulata poti:
• Sa accepti o vacanta alternativa la acelasi standard sau unul mai bun.
• Sa accepti o vacanta alternativa la un standard scazut si sa ceri diferenta pret.
• Sa anulezi vacanta si sa-ti primesti banii inapoi.

Citeste si:
Studiu Infografic: Profilul clienților sistemelor fotovoltaice în...
Studiu Infografic: Profilul...

„In aceasta perioada a anului multi dintre noi suntem preocupati de pregatirea vacantei ideale, am cumparat deja sau urmeaza sa cumparam biletele de calatorie si, astfel, credem ca intervalul de timp ales va ramane cu siguranta cel planificat de noi. De cate ori, insa, ne-am gandit ca acest plan se poate schimba fara voia noastra si asta fix cand ne pregatim de imbarcare sau cu putin timp inainte sa ajungem la aeroport? momondo a creat Ghidul Compensatiilor pentru a ajuta calatorii sa ia in calcul aceste situatii si sa stie cum le pot rezolva in mod favorabil si usor”, a declarat Mircea Giurca, Online Marketing Manager momondo Romania.

Pentru a afla mai multe informatii utile despre calatorii, poti accesa sectiunea „Inspiratie” pe blogul momondo.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.