Patronul firmei de tractari auto din Timisoara si sotia acestuia, retinuti in urma perchezitiilor de joi, au fost pusi, vineri, sub control judiciar pentru 60 de zile, ei fiind acuzati de 16 infractiuni de santaj.

Potrivit reprezentantilor Judecatoriei Timisoara, patronul firmei de tractari auto ”Ingerii Galbeni” din Timisoara, Razvan Sorin Nedelcu, si sotia acestuia, Delia Florica Nedelcu, au fost pusi sub control judiciar pentru 60 de zile, in urma unei decizii a instantei. Decizia judecatorilor nu este definitiva, ea fiind deja contestata.

Joi, cei doi au fost retinuti pentru 16 infractiuni de santaj, in urma celor trei perchezitii care au avut loc la locuinta acestora si la sediile firmei.

Conform unui comunicat de presa transmis, joi, de Parchetul Judecatoriei Timisoara, in urma perchezitiilor au fost ridicate inscrisuri, precum si alte bunuri.

"Dosarul aflat pe rolul Parchetului Judecatoriei Timisoara in care s-au facut perchezitiile are ca obiect savarsirea, in perioada 2015-2016, de catre suspectii Razvan Sorin Nedelcu si Delia Florica Nedelcu, reprezentanti ai SC IGA SRL si SC BT SRL, a 16 infractiuni concurente de santaj, constand in constrangerea, prin amenintarea cu pierderea folosintei autovehiculelor aflate in parcarea de pe str. Miresei nr. 1 din Timisoara prin transportarea acestora la punctul de lucru al societatilor si suportarea astfel a unor costuri suplimentare considerabile (cca 25 lei/minut), indreptata impotriva persoanelor vatamate pentru ca acestea sa dea diferite sume de bani reprezentand taxa de deblocare a rotii autovehiculelor/de ridicare/de depozitare/de urgenta, dupa caz, savarsite in scopul de a dobandi in mod injust un folos patrimonial", se arata in comunicat.

Procurorii au stabilit ca cei doi soti au pus, in perioada iunie - noiembrie 2015, la dispozitia angajatilor aflati in parcarea de pe strada Miresei nr. 1 din Timisoara, parcare pe care aceasta firma o administreaza, dispozitivele de blocare a rotilor, autoutilitarele pentru ridicarea autoturismelor parcate pe locurile inchiriate de "Ingerii Galbeni", casa de marcat, au ocupat partial, fara temei legal, locurile de parcare apartinand altor persoane juridice, pentru ca cele 16 persoane vatamate sa fie obligate sa parcheze pe locurile inchiriate de "Ingerii Galbeni".

Ulterior, pe autoturismele victimelor au fost montate dispozitivele de blocare a rotilor de catre angajatii societatilor, ascunsi in diferite autovehicule.

"Suspectii Razvan Sorin Nedelcu si Delia Florica Nedelcu au instruit angajatii cu privire la modul de operare, sens in care le-au pus la dispozitie autoturisme nefunctionale in care sa astepte, fara a putea fi observati de persoanele vatamate. Sus-numitii au desfasurat aceste activitati in scopul de a dobandi, in mod injust, un folos patrimonial constand in taxa de deblocare/de ridicare/de depozitare a autovehiculelor", se mai arata in comunicat.

Citeste si:
DOCUMENT. Guvernul a publicat măsurile fiscale. Cum vor fi taxate...
DOCUMENT. Guvernul a publicat...

Persoanele vatamate au achitat taxa de deblocare a rotii, de cele mai multe ori, in incinta parcarii, taxa osciland intre 488 de lei si 888 de lei. De asemenea, victimele erau amenintate de angajati ca risca sa piarda folosinta autovehiculului care, la scurt timp dupa blocarea rotii, urma sa fie ridicat din parcare si depozitat la sediul societatii, iar pe toata perioada depozitarii vor fi taxate cu 25 de lei pe minut.

"Sub imperiul acestei amenintari cu savarsirea unei fapte pagubitoare, persoanele vatamate au remis taxa de deblocare. Una dintre victime, pentru a putea pleca cu autoturismul personal din curtea punctului de lucru al firmei de tractari auto si pentru a evita curgerea timpului care presupunea cresterea taxelor de depozitare, a remis suma de 1.878 de lei", se mai arata in comunicat. Razvan Sorin Nedelcu s-a mai aflat sub control judiciar timp de o luna, la sfarsitul anului trecut, pentru tulburarea linistii si ordinii publice, in urma unui scandal izbucnit intr-o parcare privata.

Citeste si:
Un băiat de 16 ani a provocat un accident mortal în Timiș, după ce...
Un băiat de 16 ani a provocat...

Surse din randul anchetatorilor declarau ca perchezitiile au avut loc la sediile firmei "Ingerii Galbeni" si la locuinta patronului acesteia, Razvan Sorin Nedelcu, si au fost facute de politistii de la Biroul de Investigatii Criminale, coordonati de procurori ai Parchetului Judecatoriei Timisoara.

Conform surselor citate, perchezitiile au fost facute dupa ce mai multi soferi din Timisoara ar fi depus plangeri, sustinand ca au fost amenintati de angajatii societatii sau ca acestia le-ar fi distrus masinile atunci cand le-au ridicat din parcari.

La sfarsitul lunii noiembrie 2015, patronul firmei de tractari auto, Razvan Sorin Nedelcu, a fost retinut de politisti, apoi a fost pus sub control judiciar timp de o luna, pentru tulburarea linistii si ordinii publice, dupa un scandal petrecut intr-o parcare din Timisoara.

Citeste si:
Costin Mincu, unul dintre patronii Colectiv, a primit o pedeapsă...
Costin Mincu, unul dintre...

Atunci, reprezentantii firmei de tractari auto "Ingerii Galbeni" au ridicat pe platforma, dintr-o parcare privata din Timisoara, o masina in care se afla soferul, Horia Balta, cadru didactic la Universitatea Politehnica din Timisoara. Barbatul a refuzat sa coboare din masina, iar, dupa ce autoturismul a fost ridicat pe platforma, angajatii firmei au parasit locul si au abandonat masina de tractari cu tot cu autoturismul si cu soferul in parcarea privata, sustinand ca profesorul nu are decat sa plateasca stationarea si sa isi dea singur jos masina de pe platforma.

Spre seara, acolo s-au adunat aproximativ 20 de tineri, majoritatea soferi, pentru a-l sustine pe profesorul universitar care protesta in autoturismul aflat pe platforma. Ulterior, in parcarea privata au sosit si viceprimarul Timisoarei Dan Diaconu (PNL), consilierul local PSD Alfred Simonis si adjunctul sefului Politiei Timisoara, Daniel Tudorescu.

Citeste si:
Ce acuzații i-a adus Dana Roba pastorului din Timișoara. Îl...
Ce acuzații i-a adus Dana...

Viceprimarul a incercat sa discute cu profesorul protestatar si l-a convins sa iasa din masina, pentru ca aceasta sa poata fi data jos de pe platforma, cu ajutorul unei macarale a Administratiei Domeniului Public (ADP) Timisoara. In parcare a sosit ulterior si patronul firmei de tractari auto "Ingerii Galbeni", Sorin Nedelcu, iar in urma discutiilor cu persoanele prezente a decis sa renunte la orice fel de pretentii financiare si sa dea jos de pe platforma autoturismul profesorului universitar, ceea ce s-a si intamplat.

Cei aproximativ 20 de tineri care se adunasera in parcare au inceput sa ii ceara socoteala patronului pentru alte presupuse abuzuri ale acestei firme de tractari auto, iar cineva ar fi incercat sa intepe cauciucurile de la masina lui Nedelcu.

Sorin Nedelcu s-a urcat in masina sa si a pornit fara sa se asigure, lovind, astfel, mai multe persoane. Una dintre acestea a fost transportata apoi cu ambulanta la spital, acuzand dureri la picior si in zona bazinului. De asemenea, alte cateva persoane au mers la spital pentru investigatii medicale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.