Printul Paul, retinut in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri din Ilfov, a fost adus, sambata dimineata, la Curtea de Apel Brasov, unde insa judecarea propunerii de arestare preventiva a acestuia a fost amanata cu o ora si jumatate, dupa ce el a cerut sa fie aparat de alt avocat.

Printul Paul a fost adus, sambata, in jurul orei 10.00, cu o duba a Politiei, la Curtea de Apel Brasov, unde urmeaza sa se judece propunerea procurorilor DNA de arestare preventiva a acestuia, in dosarul retrocedarii ilegale a Fermei Baneasa, din judetul Ilfov. El a coborat din duba Politiei fara sa aiba catuse la maini, iar la intrarea in sediul instantei a declarat ca nu a facut nimic.

Potrivit unor surse judiciare, judecarea propunerii de arestare preventiva era programata sa inceapa la ora 10.00, insa a fost amanata cu o ora si jumatate, intrucat printul Paul nu a mai dorit sa fie reprezentat de avocatul Mircea Andrei, care l-a insotit la audierile de vineri de la DNA Brasov. Astfel, la Curtea de Apel Brasov ar urma sa ajunga pentru a-l apara pe printul Paul un alt avocat din Capitala, scrie MEDIAFAX.

Printul Paul a fost retinut, vineri seara, de procurorii DNA Brasov, dupa aproape sapte ore de audieri, in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri din Ilfov, in care au fost arestati la domiciliu omul de afaceri Remus Truica si avocatul Robert Rosu, iar Dan Andronic, Marius Marcovici si Claudiu Mateescu au fost pusi sub control judiciar. In acest dosar este cercetat sub control judiciar si Gheorghe Sin, presedintele Academiei de Stiinte Agricole.

Potrivit DNA, incepand din anul 2006, printul Paul i-a promis lui Remus Truica, arestat la domiciliu in acest dosar, si asociatilor lui din grupul infractional (intre care Robert Rosu, Andrei Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Dan Andronic) o cota parte importanta, intre 50% si 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica si, ulterior, le-a si dat acestora bunurile, pe masura obtinerii lor, in schimbul interventiei membrilor grupului pe langa functionari publici cu atributii in reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucuresti si din alte judete sau pe langa judecatori.

Printul Paul, Remus Truica si ceilalti membri ai grupului ”au ascuns natura ilicita a intelegerii, prin incheierea in 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietatii, intre printul Paul si SC Reciplia SRL, reprezentata de Remus Truica”, conform DNA.

Citeste si:
Viorel Hrebenciuc - condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare
Viorel Hrebenciuc - condamnat...

”In concret, acest contract redactat de Robert Rosu prevede ca Paul Philipe Al Romaniei, in calitate de cedent, transmite/cesioneaza fara nicio rezerva, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente si viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate si identificate in contract (intre care si Ferma Baneasa cu un teren in suprafata de 28,63 hectare). Reciplia SRL se obliga sa plateasca in anumite conditii o suma de bani si sa asigure sprijin si asistenta in legatura cu bunurile aflate in proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe Al Romaniei a semnat alte inscrisuri/contracte prin care s-a urmarit ascunderea provenientei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vanzare - cumparare, intelegeri («intelegerea» din 13 aprilie 2011 si actul aditional la aceasta)”, se arata intr-un comunicat transmis vineri de DNA.

Citeste si:
Prințul Paul al României a fost prins și arestat în Franța
Prințul Paul al României,...

Conform sursei citate, in cursul anului 2008, ca urmare a unei notificari facute de printul Paul, avand ca obiect Ferma regala Baneasa, transmisa spre solutionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protectia Plantelor Bucuresti, printul, urmarind obtinerea de foloase necuvenite, impreuna cu Robert Rosu si Remus Truica, l-a ajutat pe directorul institutului sa ii determine pe membrii Consiliului de Administratie sa aprobe solicitarea depusa cu incalcarea dispozitiilor legale.

”Aceasta, in conditiile in care Paul Philippe al Romaniei cunostea ca documentatia este incompleta si nu sunt indeplinite conditiile legii pentru retrocedarea terenului. Acesta a si participat la discutiile din sedinta Consiliului de Administratie al institutului si a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendentei sale, dar si a unor pretentii de daune in cazul respingerii cererii). Drept urmare, prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008, Consiliul de Administratie al Institutului a dispus, cu incalcarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea in natura a Fermei regale Baneasa, iar in aceeasi zi a fost incheiat si protocolul de predare - preluare al terenului, cu toate ca acesta nu fusese identificat”, arata DNA, care preciza ca decizia de restituire este abuziva, ”cererea nefiind insotita de documente justificative din care sa rezulte calitatea de mostenitor indreptatit sau incidenta Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzandu-se prejudicierea statului roman cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei)”.

Citeste si:
Dosarul Ferma Baneasa: Remus Truica - 4 ani de inchisoare cu...
Dosarul Ferma Baneasa: Remus...

Aceasta suma reprezinta, totodata, folos necuvenit pentru printul Paul, Remus Truica si asociatii acestuia in grupul infractional.

In acelasi dosar, procurorii DNA au dispus punerea in miscare a actiunii penale si de luarea masurii controlului judiciar pentru 60 de zile si pentru Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Stiinte Agricole din Romania, iar in prezent presedinte al aceleiasi institutii, pentru complicitate la abuz in serviciu.

Astfel, in calitate de secretar general al Academiei de Stiinte Agricole, Gheorghe Sin a fost investit ”cu solutionarea notificarii avand ca obiect Ferma regala Baneasa”. ”Acesta i-a solicitat lui Paul Philippe al Romaniei dovezile din care sa rezulte calitatea sa de persoana indreptatita, natura terenului, sens in care i s-a solicitat sa completeze dosarul administrativ cu urmatoarele: certificatul de mostenitor, dovada ca nu au fost depuse cereri de restituire vizand acel imobil de catre alti mostenitori legali sau testamentari, titlul de proprietate din 1931 pentru a dovedi dreptul de proprietate al Regelui Carol al II - lea asupra acelui teren, dovada ca terenul intra sub incidenta Legii 10/2001, deoarece din anexele atasate notificarii rezulta ca terenul era in extravilan, agricol si neagricol si nu intra sub incidenta art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputand forma obiect al reconstituirii”, se mai arata in comunicatul DNA.

Citeste si:
Curtea de Apel Brasov a oprit vanatoarea de ciocarliei de camp si a...
Curtea de Apel Brasov a oprit...

Procurorii anticoruptie mai precizau ca dosarul administrativ nu a fost completat in sensul celor dispuse, dar cu toate acestea, prin procesul verbal din 2 septembrie 2008, membrii Consiliului de Administratie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protectia Plantelor Bucuresti, incalcand dispozitiile legale au recunoscut ”calitatea de persoana indreptatita la reconstituire conform Legii nr.10/2001 a lui Paul Philippe al Romaniei cu privire la Ferma regala Baneasa, iar prin decizia nr. 30 din 26 septembrie 2008 au dispus, cu incalcarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea in natura a Fermei Baneasa, in aceeasi zi fiind incheiat si protocolul de predare-preluare a terenului”.

Anchetatorii aratau ca, in prima faza, a existat opozitia la retrocedare, deoarece urma sa se renunte la un teren pe care erau desfasurate activitati de cercetare care justifica obiectul de activitate al institutului. ”Mai mult, presedintele academiei s-a opus constat cererii pe care a considerat-o lipsita de temei legal. Cu toate acestea, in 29 iulie 2008 secretarul general Gheorghe Sin a trimis institutului o adresa prin care solicita sa se convoace Consiliul de Administratie pentru a se analiza solicitarea Paul Philippe al Romaniei care sa fie invitat personal la sedinta. In aceeasi zi i s-a comunicat lui Paul Philippe al Romaniei ca s-a dat dispozitia de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale. Din probele dosarului rezulta ca aceasta adresa a lui Gheorghe Sin i-a fost pretinsa lui Remus Truica de directorul institutului drept conditie pentru admiterea cererii, in cadrul intelegerii frauduloase dintre acestia”, potrivit DNA.

Anchetatorii mentionau, totodata, ca, urmare a acestei adrese, directorul institutului a convocat Consiliul de Administratie, sedinta avand loc in 2 septembrie 2008, fiind invitati printul Paul si avocatul acestuia, Robert Rosu. De asemenea, a participat ca invitat si Gheorghe Sin, aceasta fiind de altfel singura astfel de sedinta la care acesta a participat.

”Prin pozitia avuta in cadrul acestei sedinte, de sustinere impreuna cu directorul institutului a cererii de retrocedare, s-a creat falsa reprezentare pentru membrii CA ca Academia agreeaza o astfel de decizie. Ca urmare, Consiliul de Administratie a decis restituirea in natura a terenului vizat”, mai arata DNA.

Procurorii mai precizau ca ”din probele dosarului rezulta ca in anul 1948 Ferma Regala Baneasa era situata in extravilanul localitatii Baneasa, asa incat nu putea face obiectul Legii nr.10/2001”.

Retinerea printului Paul a avut loc la scurt timp dupa ce Curtea de Apel Brasov a decis, vineri, plasarea in arest la domiciliu a omului de afaceri Remus Truica si a avocatului Robert Rosu de la Casa de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii, precum si controlul judiciar pentru 60 de zile in cazul lui Dan Andronic, Marius Marcovici si Claudiu Mateescu.

Remus Truica, Dan Andronic, Robert Rosu, Marius Marcovici si Claudiu Mateescu au fost retinuti, miercuri noapte, in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, iar joi dupa-amiaza au fost prezentati Curtii de Apel Brasov, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Brasov au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Remus Truica pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta, spalare a banilor, complicitate la abuz in serviciu si dare de mita, a lui Dan Catalin Andronic, jurnalist si consultant politic, pentru constituirea unui grup infractional organizat, in forma aderarii, si complicitate la trafic de influenta, a lui Robert Mihaita Rosu, avocat partener in cadrul unei case de avocatura, pentru constituirea unui grup infractional organizat, trafic de influenta, complicitate la spalarea banilor si complicitate la abuz in serviciu, a lui Marius Andrei Marcovici, administrator al unei societati comerciale si consilier, pentru constituirea unui grup infractional organizat, complicitate la trafic de influenta si spalarea banilor, dar si a lui Claudiu Lucian Mateescu, pentru constituirea unui grup infractional organizat, in forma aderarii, si complicitate la trafic de influenta.

Conform referatului procurorilor de arestare preventiva a acestora, in acelasi dosar al retrocedarilor ilegale mai apar miliardarul israelian Benjamin Steinmetz si consultantii Tal Silberstein si Shimon Sheves, acesta din urma fiind seful de cabinet al fostului premier israelian Yizhak Rabin.

Potrivit aceluiasi referat, Benjamin Steinmetz controleaza compania Beny Steinmetz Group (BSG), avand o avere estimata de Forbes la 3,6 miliarde de dolari. El a intrat in afaceri, in Romania, in anul 2000, in domeniul imobiliar, fiind asociat cu Remus Truica.

Miercuri, procurorii DNA Brasov au facut perchezitii la casa omului de afaceri Remus Truica, de unde au fost ridicate mai multe documente, dar si la locuinta si la o casa de vacanta a lui Dan Andronic, asociatul majoritar al societatii Editura Evenimentul si Capital, care editeaza publicatiile Evenimentul Zilei si Capital, si directorul general al cotidianului Evenimentul Zilei.

Ancheta penala a DNA Brasov vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie care ar fi fost comise in perioada 2006 - 2015. In aceasta cauza, procurorii au facut noua perchezitii in Bucuresti si judetul Ilfov, la sediile unor societati comerciale si la locuintele mai multor persoane.

Printul Paul si sotia sa, printesa Lia, au fost citati, miercuri, la DNA Brasov, pentru a da declaratii in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri, insa in drum spre Brasov printului i s-a facut rau si a fost internat la Spitalul Judetean de Urgenta din Ploiesti, fiind externat joi.

In legatura cu dosarul in care au fost citati sa dea declaratii, printesa Lia a declarat, miercuri, ca este vorba despre o sesizare facuta de ea si de printul Paul la DNA in urma cu cateva saptamani, in care au aratat ca au fost amenintati ei si membri din staff-ul lor. Printesa Lia a precizat ca au primit mai multe telefoane in care li s-a cerut sa inceteze sa mai dea documente in dosarul retrocedarilor.

Aceasta a sustinut ca au dovezi ca semnatura sotului ei care apare pe unele acte nu este, de fapt, semnatura acestuia si ca se bucura ca au fost chemati la DNA, pentru ca pot da mai multe detalii legate de sesizarea pe care au facut-o.

Numele printului Paul a fost mentionat si in dosarul in care sunt acuzati Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Sturdza si Dan Bengescu, pentru retrocedare ilegala de paduri.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.