Senatorul Dan Sova a fost retinut, joi, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie in noul dosar, in care este acuzat ca a luat mita 100.000 de euro pentru a asigura incheierea unui contract intre CET Govora si o firma de avocatura.

Update

Dan Sova a fost audiat, joi, la DNA, parasind in jurul orei 16.20 sediul institutiei cu catuse la maini. Senatorul urmeaza sa fie dus, joi, la Inalta Curte de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva.



Senatorul Dan Sova a venit la DNA, joi, dupa ce Senatul a avizat cererea de retinere si arestare preventiva in noul dosar, in care este acuzat ca a luat mita 100.000 de euro pentru a asigura incheierea unui contract intre CET Govora si o firma de avocatura.

Senatorul Dan Sova nu a facut nicio declaratie inainte de a intrara in sediul Directiei Nationale Anticoruptie. Senatul a aprobat joi cererea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova, acuzat de trafic de influenta si abuz in serviciu in Dosarul CET-Govora, rezultatul fiind de 95 de voturi "pentru" si 30 "impotriva".

Potrivit rezultatului anuntat in plenul Senatului de social-democratul Ioan Chelaru, si-au exprimat votul 127 de senatori din totalul de 165, dintre care 95 au votat "pentru" solicitarea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive, 30 au votat "impotriva", iar 2 voturi au fost anulate.

Senatorul Dan Sova a declarat, joi, inaintea votului din plenul Senatului, ca din cele 3000 de file din dosarul in care este acuzat de trafic de influenta si abuz in serviciu, nu exista nicio proba impotriva sa, ci doar un denunt, el adaugand ca se apropie de recorduri nedorite. "Cred ca incep sa ma apropii de recordui nedorite", si-a inceput Sova discursul in plenul Senatului, in conditiile in care este pentru a treia oara cand senatorii trebuie sa decida ridicarea imunitatii sale parlamentare.

Citeste si:
ICCJ: Dosarul lui Dan Sova se va rejudeca de la zero, in urma...
ICCJ: Dosarul lui Dan Sova se...

Este al doilea dosar in care Dan Sova este acuzat de coruptie si este pentru a treia oara cand senatorii sunt chemati sa se pronunte cu privire la ridicarea imunitatii parlamentare a acestuia in vederea arestarii, ei respingand, in martie si in iunie, o alta solicitare referitoare la Dosarul Turceni- Rovinari.

Procurorii DNA au cerut, pe 23 noiembrie, aviz de la Senat privind retinererea si arestarea preventiva a senatorului Dan Sova.

Potrivit procurorilor, in perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Sova a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa directorul general al centralei de energie termica (CET) Govora SA, Mihai Balan, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unui contract de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe luna.

Citeste si:
Alți doi parlamentari au demisionat din grupul PNL, după Ludovic...
Alți doi parlamentari au...

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiti pentru a achita un imobil cumparat in Bucuresti.

Mihai Balan a fost retinut , pe 19 noiembrie, de procurorii DNA, care o zi mai tarziu au cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie arestarea lui preventiva. Solicitarea a fost respinsa, pe 20 noiembrie, de instanta, care a dispus ca directorul general CET Govora sa fie cercetat in libertate, sub control judiciar. Hotararea a ramas definitiva, joi, cand instanta suprema a respins contestatia DNA. Balan este acuzat de abuz in serviciu, pentru ca a incheiat un contract de asistenta juridica cu o firma, influentat de senatorul Dan Sova.

Dan Sova este acuzat si in Dosarul Turceni-Rovinari, in care a fost trimis in judecata alaturi de fostul premier Victor Ponta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.