Bucurestenii care cer in strada demisia primarului Cristian Popescu Piedone, a premierului Victor Ponta si a ministrului Gabriel Oprea, au inceput sa plece de la Primaria Sectorului 4, spre Clubul Colectiv, numarul protestatarilor fiind de aproximativ 25.000.

UPDATE

La ora transmiterii acestei stiri, manifestantii se afla pe bulevardul George Cosbuc. Ei scandeaza ”Demisia”.

Manifestantii se indreapta spre Clubul Colectiv, unde in urma incendiului de vineri seara 32 de persoane si-au pierdut viata, iar alte aproximativ 200 au fost ranite.


UPDATE

Manifestantii, care au plecat din Piata Constitutiei, pe bulevardul Libertatii, au ajuns la sediul Primariei Sectorului 4, unde cer demisia primarului Cristian Popescu Piedone.

Manifestantii striga ”Demisia!” ”Rusine, rusine sa va fie!”, ”Asasinii!”, ”Iesi afara, javra ordinara!”. In acelasi timp, ei scandeaza ”Colectiv”.

Unii dintre ei au steaguri tricolore, dar si pancarte cu mesaje prin cer cer demisia primarului Cristian Popescu Piedone, pentru tragedia din Colectiv. De asemenea, protestatarii cer demisia premierului Victor Ponta si a vicepremierului Gabriel Oprea.


UPDATE

Cei peste 15.000 de manifestanti au inceput sa plece, la ora transmiterii acestei stiri, de la sediul MAI, pe Calea Victoriei, scandand ”Jos Oprea, Ponta, Piedone!”

Protestatarii sunt acum in fata Muzeului de Istorie, pe Calea Victoriei.


UPDATE

Peste 15.000 de oameni au protestat in fata Guvernului, in urma tragediei din clubul Colectiv, cerand demisiile primarului Cristian Popescu Piedone, ministrului Gabriel Oprea si premierului Victor Ponta.

In jurul orei 21.00, oamenii au inceput sa plece din piata, spunand ca merg la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).


UPDATE

Un grup de manifestanti din Piata Victoriei au fost implicati intr-o scurta ciocnire cu jandarmii, cand numarul acestora in cordonul din fata Guvernului a fost suplimentat, insa majoritatea celor din piata continua sa protesteze si sa ceara demisii fara sa aiba loc alte incidente.

Citeste si:
Guvernul propune majorarea salariului minim la 3.700 de lei
Guvernul propune majorarea...

In fata Guvernului, manifestantii au fost intampinati de zeci de jandarmi, care le-au oprit inaintarea spre cladire. La un moment dat, au fost chemati alti jandarmi, care formau un cordon in lateral, iar atunci a avut loc, pentru scurt timp, o ciocnire cu un grup de protestatari.

Manifestatia se desfasoara fara alte incidente.


UPDATE

In piata sunt oameni de toate varstele, majoritatea tineri, dar si trecuti de 50 de ani, incluzand femei cu bebelusi in brate si familii intregi.

Oamenii striga "Rusine sa va fie", "Demisia", "Piedone nu uita, a venit si vremea ta", "Jos Oprea", "Jos Ponta", "Piedone asasin, Oprea asasin", "Toate partidele politice, aceeasi mizerie", "Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa", "Ultima solutie, inc-o revolutie".


UPDATE
Citeste si:
Protestul transportatorilor continuă. Manifestanții au spus că...
Protestul transportatorilor...

In fata Guvernului, manifestantii au fost intampinati de zeci de jandarmi, care le-au oprit inaintarea spre cladire.

Pe drum, protestatarii au intalnit o masina de pompieri si au inceput sa strige: "Cinste lor, cinste pompierilor", iar acestia le-au raspuns la scandari cu sirena.

De asemenea, le-au strigat celor aflati in masini pe bulevard "Si voi aveti copii".

Ei au venit cu steaguri nationale, poze cu tinerii decedati in incendiu si cu pancarte pe care scrie "Coruptia ucide", "Coruptia, indiferenta si lacomia ucid toata Romania", "Politicieni, toti sunteti vinovati de masacrarea Romaniei". Majoritatea sunt tineri si spun ca au venit in piata pentru a manifesta impotriva indiferentei si copruptiei din randul autoritatilor, care duc la tragedii.

Manifestantii au pornit in mars spre Guvern in jurul orei 18:50.


UPDATE
Citeste si:
Taximetriștii din București au ieșit la protest. „Nu vă mai bateți...
Taximetriștii din București...

Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, anunta, marti seara, in timp ce oamenii ii cer demisia in Piata Universitatii, pentru tragedia din Clubul Colectiv, ca in rondul din zona localului va fi ridicat un monument in memoria victimelor - ”monumentul celor fara de vina”, scrie MEDIAFAX.

”In urma lor ne-a ramas tuturor o durere imensa, care ne-a impietrit. Si tot in piatra vom sapa pentru totdeauna un monument inchinat lor, celor care au pierit atat de tragic, brutal si absurd, pentru ca noi sa deprindem, din pacate, prea tarziu, ca, intotdeauna cand e vorba de vietile oamenilor, nu este suficient sa faci doar ceea ce iti revine, ci mult, cu mult mai mult, infinit, pana la a-ti da viata, asa cum au facut-o unii dintre acesti copii, care astazi sunt alaturi de ingeri. Dupa bunul obicei crestin, atunci cand un suflet se stinge intr-un loc, departe de casa si de cei dragi, intru pomenirea sa, locul este marcat cu o troita sau o cruce, pentru ca familia sa aiba unde sa se reculeaga, sa aprinda lumanari si sa-si planga durerea”, spune Primaria Sectorului 4, intr-un comunicat de presa transmis marti seara, in timp ce sute de oameni protesteaza in Piata Universitatii, cerand demisia primarului Piedone pentru tragedia din Clubul Colectiv.

Citeste si:
Dosar de corupție în vămi. Polițiști de frontieră, suspecți că au...
Dosar de corupție în vămi....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.