Instanta suprema a decis joi achitarea deputatului Florin Popescu, in dosarul in care este acuzat de conflict de interese, pentru ca in perioada in care a fost presedintele CJ Dambovita a semnat contracte de lucrari cu firma Procor, la care fusese actionar, si pentru fals in declaratiile de avere.

Potrivit deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Florin Popescu a fost achitat pentru opt fapte de conflict de interese si tot atatea fapte de fals in declaratii, acuzatii care i-au fost aduse de procurorii Parchetului instantei supreme. Decizia nu este definitiva si poate fi contestata de procurori tot la instanta suprema. Deputatul Florin Popescu a fost trimis in judecata in iunie 2014, de catre procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul instantei supreme.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, in perioada august 2008 - noiembrie 2010, Florin Popescu, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Dambovita, a semnat sapte acte aditionale la un contract de lucrari incheiat intre CJ si firma Procor, la care acesta, impreuna cu tatal si fratele sau, a fost actionar pana in 14 iulie 2008, precum si un contract de lucrari, incheiat cu aceeasi societate comerciala, realizand, in mod indirect, un folos material, atat pentru sine, cat si pentru rudele sale.

"Astfel, a asigurat disponibil banesc pentru societatea comerciala anterior mentionata, necesar, intre altele, pentru achitarea drepturilor salariale pentru tatal sau (pentru perioada august 2008 - iunie 2009), in suma de 10.383 lei si, respectiv, pentru fratele sau (pentru perioada august 2008 - mai 2010), in suma de 3.537 lei. Totodata, a asigurat achitarea chiriei datorate societatii comerciale «B.T.» SA (la care familia inculpatului era actionar majoritar), in suma de 44.859 lei/luna si, pe de alta parte, a asigurat solvabilitatea SC «P.» (Procor, n.r.) SA in vederea achitarii creditului contractat de aceasta societate de la o banca si garantat de «B.T.» SA, intre altele, cu un bilet la ordin emis de companie si avalizat de tatal sau", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

Citeste si:
Cătălin Moroșanu: Mi-a plăcut foarte mult de I.C. Brătianu
Moroșanu, despre modelul său...

Anchetatorii au mai stabilit ca, in perioada in care a fost presedintele Consiliului Judetean Dambovita, Florin Popescu a participat la Adunarile Generale ale Actionarilor de la trei dintre societatile comerciale la care era actionar, in cadrul carora s-au luat hotarari cu privire la o alta firma cu care primele trei societati derulau relatii comerciale.

In ce priveste acuzatiile de fals in declaratii, procurorii sustin ca Florin Popescu "a facut declaratii necorespunzatoare adevarului" cand si-a completat, ca presedinte al CJ, declaratiile de avere din 25 iunie 2008, 15 iulie 2008, 10 iunie 2009, 21 octombrie 2010, 25 mai 2011, precum si in cele completate in calitate de deputat, din 12 iunie 2007, 12 iunie 2008 si 7 iulie 2008.

Agentia Nationala de Integritate anunta, in aprilie 2013, ca deputatul Florin Popescu ar fi fost in conflict de interese in perioada in care a exercitat functia de sef al Consiliului Judetean Dambovita, intrucat a semnat contracte si acte aditionale intre CJ si firma Procor SA, la care a fost asociat.

Citeste si:
Florin Popescu, fost deputat, condamnat la inchisoare cu executare
Florin Popescu, fost deputat,...

Agentia Nationala de Integritate a sesizat atunci Parchetul Curtii de Apel Ploiesti, insa dosarul a ajuns ulterior la Parchetul instantei supreme.

Deputatul Florin Popescu declara, in luna mai 2014, cand a fost la DNA, ca a avut legatura cu firma despre care spun anchetatorii, insa a fost actionar minoritar, cu 5%, pana in anul 2008.

Popescu preciza ca acele contracte vizate de anchetatori au fost facute inainte ca el sa ajunga presedintele CJ Dambovita, iar acestea nu au fost incheiate cu Consiliul Judetean Dambovita, ci cu Primaria Moreni.

Intr-un alt dosar, deputatul Florin Popescu este suspectat ca ar fi cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, in valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetatenilor in campania electorala din iunie 2012.

DNA a cerut avizul Camerei Deputatilor pentru arestarea preventiva a lui Florin Popescu, pentru folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Citeste si:
Ludovic Orban cere eliminarea restricțiilor din România: „E timpul...
Ludovic Orban cere eliminarea...

"Din probele analizate rezulta suspiciunea rezonabila ca faptele pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale, efectuarea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale constau in aceea ca, in cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenta si autoritatea decurgand din functia de presedinte al organizatiei judetene Dambovita a unui partid, i-a cerut administratorului unor societati comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui in scop electoral cetatenilor din judetul Dambovita, in cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", arata DNA in cerere.

In 27 mai 2014, plenul Camerei Deputatilor a respins cererea privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului Florin Popescu. O luna mai tarziu, Florin Popescu a fost trimis in judecata, sub control judiciar. Dosarul se judeca tot la instanta suprema si are urmatorul termen in 17 noiembrie 2015.

Citeste si:
Deputatul Cosette Chichirău îi cere demisia primarului Mihai Chirica
Deputatul Cosette Chichirău...

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dambovita si presedinte al CJ Dambovita in mandatul 2008-2012. In decembrie 2012, Florin Popescu a obtinut un mandat de deputat in Dambovita. Acesta fusese deputat si in mandatul 2004-2008.

La inceputul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a inscris in PMP.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.