Un elev in varsta de sase ani, care mergea la scoala, a ajuns, luni, in stare grava la spital, dupa ce a fost lovit de un microbuz de transport calatori in zona unei treceri pentru pietoni din municipiul Husi, politistii intocmind dosar penal pe numele soferului pentru vatamare corporala din culpa.
Potrivit primelor cercetari desfasurate de catre politistii vasluieni, accidentul a avut loc pe bulevardul 1 Mai, din municipiul Husi, in timp ce copilul in varsta de sase ani, elev in clasa pregatitoare, se indrepta spre scoala in cursul diminetii de luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

In fapt, baiatul s-a angajat in traversarea strazii in zona unei treceri de pietoni, moment in care s-a izbit de partea laterala a microbuzului care efectua o cursa regulata de transport persoane in oras.

"In urma accidentului, minorul a fost transport cu ambulanta la Spitalul Municipal Husi, unde medicii l-au diagnosticat cu fractura de gamba si politraumatism. In ceea ce-l priveste pe conducatorul auto, un tanar de 34 de ani, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Vaslui, Mihaela Straub.

Politistii vasluieni au intocmit dosar penal pe numele soferului microbuzului pentru vatamare corporala din culpa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.