Vicepresedintele ANAF Romeo Florin Nicolae, sef al Directiei Generale Antifrauda Fiscala, pus sub control judiciar pentru trafic de influenta de DNA Ploiesti, si-a inaintat, joi, demisia din functie premierului Victor Ponta, a anuntat Fiscul.

"Va informam ca domnul Romeo Florin Nicolae si-a depus astazi demisia la cabinetul premierului", se arata intr-un comunicat de presa al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).

Vicepresedintele ANAF, urmarit penal pentru trafic de influenta, a fost pus, miercuri seara, sub control judiciar cu interdictia de a-si exercita functia, el parasind sediul DNA Ploiesti dupa noua ore de audieri si perchezitii si spunand ca nu este vinovat.

Nicolae a parasit sediul DNA Ploiesti, miercuri noapte, insotit de avocatul sau, dupa ce in cursul zilei a fost audiat de procurori, a asistat la perchezitia uneia dintre locuintele sale din judetul Prahova, apoi a dat din nou declaratii la DNA. ”Ma consider nevinovat”, afirma directorul din ANAF, la iesirea din sediul DNA.

Intrebat daca isi va da demisia din institutia in care detine functia de sef al Directiei Antifrauda, el a raspuns: ”Maine (n.r. - joi) voi lua cu siguranta deciziile care se impun”.

Romeo Nicolae este urmarit penal de procurorii DNA pentru trafic de influenta dupa ce, in 2010, ar fi pretins si primit 5.000 de euro de la reprezentantul unei firme penru solutionarea favorabila a unei contestatii impotriva unei decizii de impunere.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus inceperea urmaririi penale pentru trafic de influenta fata de Romeo Florin Nicolae, la data faptelor consilier superior in cadrul ANAF - Directia Generala de Coordonare Inspectie Fiscala.

In ordonanta de efectuare a urmaririi penale se arata ca, in calitate de consilier superior in ANAF - Directia Generala de Coordonare Inspectie Fiscala, in vara anului 2010, Romeo Florin Nicolae a pretins si primit echivalentul in lei al sumei de 5.000 euro de la un denuntator, reprezentant al unei societati comerciale, lasand sa se inteleaga ca are influenta asupra factorilor de decizie din ANAF pentru solutionarea favorabila a unei contestatii formulate societatea respectiva impotriva unei decizii de impunere, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Israelul cere demisia secretarului general al ONU. Guterres:...
Israelul cere demisia...

Decizia de impunere privind obligatii fiscale suplimentare de plata la bugetul statului in valoare totala de 13.034.043 lei fusese emisa ca urmare a unei inspectii fiscale de catre reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Prahova. Ulterior, decizia de impunere a fost desfiintata partial de ANAF - Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor, in sensul diminuarii obligatilor de plata de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei.

Romeo Florin Nicolae a fost vicepresedinte ANAF cu rang de secretar de stat, coordonand Directia Generala Antifrauda si Directia Generala Vamala. El a condus Autoritatea Nationala a Vamilor pana la inceputul lunii august 2013, cand a fost numit de premierul Victor Ponta coordonator al Directiei Generale de Antifrauda Fiscala, directie nou infiintata la acel moment cu scopul de combatere a evaziunii fiscale.

Citeste si:
PSD îi cere lui Nicolae Bădălău să îşi depună demisia. Fostul...
PSD îi cere lui Nicolae...

La conducerea Autoritatii Nationale a Vamilor a stat in perioada iunie-august 2013. Anterior, el a fost director general adjunct la Directia Generala de Informatii Fiscale din cadrul ANAF, iar inainte a fost consilier la Directia Generala de Coordonare Inspectie Fiscala din cadrul ANAF.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.