Politistii din Directia Generala Anticoruptie fac 23 de perchezitii, joi, in orasele Turceni si Rovinari, la persoane suspectate de furtul unor cantitati mari de carbune din Complexul Energetic Oltenia, precum si la 13 politisti care ar fi primit mita pentru a permite transportul carbunelui sustras.

Lucratorii de politie judiciara ai Directiei Generale Anticoruptie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica, pun in executare, joi, un numar de 23 mandate de perchezitie domiciliara emise de catre Tribunalul Bucuresti la domiciliile suspectilor si la locurile de munca ale acestora, respectiv Politia Orasului Turceni si Politia Orasului Rovinari, potrivit unui comnicat.

In urma cercetarilor efectuate, au fost identificate mai multe persoane care aveau ca preocupare constanta sustragerea unor cantitati insemnate de carbune din instalatiile de transport ale Complexului Energetic Oltenia. Ulterior, acest carbune era transportat si comercializat pe raza judetelor Dolj, Gorj si Mehedinti, scrie MEDIAFAX.

Activitatea de transport a carbunelui sustras era desfasurata sub protectia unor agenti de politie din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Gorj - Politia Orasului Turceni, Politia Orasului Rovinari si posturile de politie arondate, care pretindeau si primeau sume de bani pentru a permite tranzitarea zonei de competenta a autoutilitarelor folosite in acest scop.

La audieri, vor fi aduse 28 de persoane, intre care 13 politisti acuzati de luare de mita, 10 suspecti de furt calificat si cinci persoane banuite de dare de mita. Cauza a fost instrumentata cu sprijinul Jandarmeriei Romane si al Serviciului Roman de Informatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.