Social 22 Iunie 2015 14:19
Anchetatorii au descoperit, in urma perchezitiilor de saptamana trecuta facute la locuinta lui Vlad Moisescu, un contract prin care soacra fostului trezorier al PNL isi imprumuta fiica cu suma de 670 de milioane de euro.

Potrivit surselor judiciare citate, acest contract a fost considerat suspect de catre anchetatori tinind cont de acuzatiile care i se aduc lui Vlad Moisescu, transmite corespondentul MEDIAFAX. La ora transmiterii acestei stiri, la DNA Ploiesti au ajuns si fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu si consilierul local Ion Brad, care au intrat in sediul institutiei fara a face declaratii presei.

Tot la DNA Ploiesti ajunsesera cu putin timp in urma si primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, precum si consiliera sa personala, Ioana Costescu, tuturor anchetatorii urmand sa le aduca la cunostinta faptul ca va fi instituit sechestru asigurator pe averile lor.

Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, si Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzati de constituire a unui grup infractional organizat si trafic de influenta, iar Andrei Chiliman si consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta intr-un dosar privind atribuirea preferentiala de lucrari unor firme de la care primeau "comisioane" de 10% din valoarea contractelor incheiate.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, vineri noapte, ca Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu si Ion Brad sa fie cercetati in libertate, sub control judiciar, in acest dosar. Andrei Chiliman a fost luni la Sectia 1 Politie pentru controlul judiciar, el declarand, la iesire, ca nu are ce sa comenteze despre dosarul in care este urmarit pentru complicitate la trafic de influenta, pentru ca anchetatorii nu au probe impotriva sa.

Intrebat daca ajungeau la PNL Sector 1 o parte din banii care ar fi fost ceruti pentru ca Primaria Sectorului 1 sa atribuie preferential lucrari unor firme, Chiliman a raspuns: "Nu ma intrebati pe mine, intrebati-i pe cei care au inventat chestia asta".

De asemenea, intrebat daca procurorii vor pune sechestru pe averea sa, Chiliman a spus: "Cu ce ocazie? Nu mai intrebati, ca nu e cazul".
Sambata, dupa ce instanta suprema a respins cererea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie de arestare preventiva a lui Chiliman si a decis ca acesta sa fie cercetat in libertate, primarul a fost la Sectia 1 Politie, pentru a stabili cu politistii supraveghetori zilele in care se va prezenta, dar si celelalte obligatii din cadrul masurii controlului judiciar.

Citeste si:
Fostul primar Andrei Chiliman a scapat de controlul judiciar
Fostul primar Andrei Chiliman...

Andrei Chiliman spunea, la plecarea de la Sectia 1 Politie, ca timp de doua luni, perioada in care se afla sub control judiciar, nu poate exercita functia de primar al Sectorului 1, el precizand ca nu se gandeste la demisie si ca in dosarul in care este cercetat nu este vorba de spaga.

"Nu au existat bani, nu s-a luat spaga, nu s-a dat spaga. O sa vin deocamdata de doua ori pe saptamana", a mai spus Chiliman, care trebuie sa mearga la Sectia 1 Politie in zilele de luni si joi, de la ora 08.30.

Anchetatorii sustin ca Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infractional inca din 2004, din care au facut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman si Ion Brad, urmarind "comiterea unor fapte de coruptie care sa genereze obtinerea unor comisioane cuprinse intre 10 si 15% din valoarea lucrarilor atribuite pe criterii clientelare de la agentii economici favorizati in castigarea procedurilor de achizitie publica si pe parcursul derularii contractelor incheiate cu Primaria Sectorului 1".

Citeste si:
Dosarul Apa Nova: Dispret pentru interesul si siguranta populatiei,...
Dosarul Apa Nova: Dispret...

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obtinute de MEDIAFAX, Vlad Moisescu ar fi fost creierul acestui mod de operare, iar Ioana Costescu, care ii respecta cu strictete "ordinele", le impunea functionarilor Primariei Sectorului 1 si controla modul in care acestia le executa, motiv pentru care "toti functionarii primariei o stiau de frica". Totodata, Ioana Costescu ar fi reprezentat interfata lui Moisescu in relatiile cu reprezentantii firmelor care aveau contracte cu Primaria si care trebuiau sa remita cei 10-15% ceruti din banii incasati din contractele atribuite ilegal.

Anchetatorii explica si modul de operare al gruparii, aratand ca principalii actionari sau reprezentanti ai firmelor importante erau contactati personal de Moisescu si de Costescu, care le pretindeau colaborarea cu primarul Chiliman si cu directorii serviciilor de investitii si achizitii, respectiv Robert Grigorescu, Eugen Milea, Bogdan Pitigoi, Razvan Munteanu, Ciprian Ghioaca si o alta persoana, decedata intre timp, spunand ca trebuie sa plateasca acel "comision" impus de acestia.

Citeste si:
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, acuzaţi de abuz în...
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu...

In cazul in care o firma ar fi refuzat sa plateasca mita, respectiv "comisionul" impus de gruparea lui Moisescu, respectiva firma nu ar mai fi castigat niciodata vreo procedura de achizitie publica in Sectorul 1. Mai mult, in anumite cazuri s-ar fi ajuns si la amenintari la adresa reprezentantilor firmelor care ar fi refuzat sa "cotizeze", se arata in documentele anchetatorilor.

Banii primiti de la reprezentantii firmelor carora li se atribuiau preferential contractele ar fi fost impartiti, 30% ajungand la primarul Chiliman, cate 15% la Moisescu, Costescu si Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferenta de 15% ar fi fost folosita pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentara a functionarilor care au sprijinit, in diferite modalitati, la derularea activitatilor ilicite.

Procurorii DNA au precizat, in documentele citate, ca grupul infractional ar fi obtinut de la reprezentantii firmelor Romair Consulting si Straco, care au primit contracte privind reabilitarea termica a blocurilor de locuinte din Sectorul 1, dar si lucrari de asfaltare a unor strazi, sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 de lei, reprezentand un procent de 10% din platile facute de Primaria Sectorului 1, in baza contractelor incheiate.

Citeste si:
DNA verifică averea lui Dumitru Buzatu
DNA verifică averea lui...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.