Social 2 Iunie 2015 17:18
Medicii de familie reclama din nou blocaje in functionarea cardului de sanatate, in timp ce reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate spun ca sistemul a functionat marti si ca la CNAS nu au fost facute sesizari, numai in doua ore fiind acordate 137.567 de servicii medicale cu card.

Presedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei, dr. Rodica Tanasescu, a spus ca marti dimineata au fost probleme, de scurta durata, in functionarea cardurilor de sanatate. Unii medici de familie au spus ca nu au putut folosi cardul de sanatate, cel mai probabil din cauza suprasolicitarii sistemului informatic, iar pacientii au fost nevoiti sa astepte mai mult timp pentru a intra la consultatii.

Reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) spun ca sistemul cardului national de sanatate a fost functional marti, chiar daca este inceput de luna si se fac raportari de catre furnizorii de servicii medicale. Potrivit acestora, la CNAS nu s-au primit marti sesizari despre blocaje in sistemul cardului de sanatate sau in celelalte aplicatii informatice.

CNAS a precizat ca au fost acordate, intre orele 9.00 si 11.00, 197.130 de servicii medicale, dintre care 137.567 cu card si 59.563 fara card. In Bucuresti, in cele doua ore au fost acordate 20.706 servicii cu card si 9.727 fara card.

"Sistemul cardului national de sanatate este functional si nu au existat blocaje. Chiar daca ne aflam la inceput de luna, perioada de raportari pentru furnizorii de servicii medicale, problemele semnalate astazi au fost de functionalitate. Acest lucru este demonstrat de numarul de servicii medicale validate cu cardul, inregistrate in sistem", a mai aratat CNAS, potrivit MEDIAFAX.

Medicii de familie bucuresteni au acordat, intre orele 9.00 si 11.00, 5.801 servicii cu card si 3.056 fara card, a precizat sursa citata.

Potrivit statisticilor CNAS, la nivel national, in urma validarii cu cardul de sanatate, au fost inregistrate in sistem, la orele 9.00 si 10.00: in 25 mai - 46.764 de servicii cu card si 49.226 fara card, in 28 mai - 45.162 de servicii cu card si 45.799 fara card, iar in 2 iunie au fost 58.968 de servicii cu card si 45.732 fara card. De asemenea, marti 2 iunie, intre orele 09.00 si 11.00, la nivel national, au fost eliberate din farmacii 34.157 de retete, dintre care 18.471 validate cu cardul de sanatate. Numarul de retete eliberate de furnizorii de servicii farmaceutice in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti in acest interval a fost de 2.697, dintre care 1.358 validate cu cardul.

Citeste si:
Cine sunt cei 10 milioane de români care NU plătesc asigurări de...
Cine sunt cei 10 milioane de...

Reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate fac apel la furnizorii de servicii medicale sa informeze de urgenta helpdesk-ul CNAS sau centrele de asistenta organizate la nivelul fiecarei case de asigurari despre orice probleme de functionalitate a sistemului, pentru a putea fi remediate in cel mai scurt timp. Responsabilii si datele de contact ale acestora sunt afisate pe site-urile CNAS si ale caselor judetene de asigurari de sanatate.

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Vasile Ciurchea, declara, in 28 mai, ca spera ca, in doua luni, toate problemele legate de cardul national de asigurari de sanatate sa fie rezolvate, iar din august serviciile medicale sa poata fi acordate numai in baza acestui document. Declaratiile au fost facute dupa ce Societatea Nationala de Medicina Familiei si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie au anuntat ca, in acest moment, cardul nu poate sa fie unicul instrument de validare si decontare a serviciilor acordate.

Citeste si:
Medicii de familie ar putea avea salarii mai mari cu 50%
Medicii de familie ar putea...

Reprezentantii medicilor de familie au semnalat faptul ca este nevoie de o crestere a vitezei de transmitere a datelor, precizand ca server-ul cardului a mers cu dificultate, s-au putut citi cardurile, dar nu s-au putut valida serviciile efectuate pe baza acestora.

Cardul national de sanatate trebuia sa fie, din 1 mai, unicul sistem de validare si decontare a serviciilor medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate.

In mai, prima luna de folosire a cardului de sanatate, au fost acordate peste 10 milioane de servicii medicale, dintre care 6,4 milioane au fost validate cu cardul de sanatate, potrivit unei statistici prezentate de CNAS.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.