Social 24 Mai 2015 15:22
O echipa de liceeni de la Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu" din Capitala a castigat locul intai la competitia Social Innovation Relay (SIR), cu o aplicatie smartphone prin care sprijina persoanele care sufera de depresie sau anxietate.

Echipa, formata din elevii Alexandru Amarandei-Stanescu, Valentin Bucur, Alexandru Sasu si Matei Dimitrie Tita, sub coordonarea profesoarei Cristiana Popescu, si-a propus sa determine utilizatorii sa isi schimbe perceptia si comportamentul cu ajutorul unor citate, provocari si imagini motivationale furnizate de "BestBuddy" si adaptate la profilul fiecarui utilizator. Aplicatia va fi realizata cu sprijinul unor psihologi si va putea fi instalata gratuit de orice posesor de smartphone.

"Am observat ca tot mai multi oameni din jurul nostru sunt tristi sau deprimati si am vrut sa gasim o modalitate de a-i ajuta sa-si schimbe starea de spirit. Am gandit aplicatia ca pe un prieten. Fiecare utilizator va raspunde la un chestionar si va avea un profil virtual conectat la o baza de date ce va fi actualizata regulat. In functie de starea emotionala, aplicatia va interactiona cu utilizatorul prin imagini, citate motivationale si prin intermediul unor teme de lucru realizate cu ajutorul unor psihologi", a spus Alexandru Sasu, membru in echipa Buddy Apps, scrie mediafax.

Alexandru Sasu va participa, impreuna cu colegii lui, la finala internationala a competitiei, unde vor fi echipe din Bulgaria, China, Filipine, India, Olanda, Singapore si Spania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.