Cateva zeci de salvamari voluntari se vor afla pe plajele dintre Constanta si Mamaia pentru a veghea la siguranta turistilor si in minivacanta de 1 Mai din acest an, perioada in care vor fi reintroduse in circulatie autobuzele etajate pe traseul turistic "Constanta - City Tour".

Desi sezonul estival incepe pe litoral in 1 mai, serviciul de salvamar este asigurat si platit, oficial, cu incepere din 1 iunie, astfel ca in minivacanta de 1 Mai salvamarii ies pe plaja pe baza de voluntariat, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit coordonatorului Serviciului Salvamar din Mamaia, Gabriel Culea, salvamarii vor fi pe plaja inca din 28 aprilie si vor patrula pana in 3 mai. "Pana in prezent am luat legatura si au confirmat prezenta 30 de voluntari. Ei se vor afla pe plaje, atat in Constanta, la Modern, cat si in toata statiunea Mamaia, iar acolo unde va fi un aflux mai mare de turisti, numarul salvatorilor va putea fi suplimentat", a declarat Gabriel Culea.

El a spus ca salvamarii vor veghea, inclusiv din foisoare, la siguranta tinerilor care vor vrea sa faca prima baie in mare de 1 Mai si vor incerca sa tempereze elanul celor mai teribilisti. "Vor fi cu siguranta tineri care vor dori sa faca prima baie in mare pe acest an. De asemenea, vor fi si dintre cei teribilisti ori care vor fi sub influenta alcoolului si care, ca in fiecare an, vor crea mici probleme pe care speram sa le depasim cu bine. Pana acum, in cei 15 ani de cand noi asiguram serviciul de salvamar in Mamaia, nu am avut cazuri de persoane inecate si speram sa pastram aceasta «traditie», fara victime in minivacanta de 1 Mai, in continuare", a afirmat Gabriel Culea.

El a precizat ca salvamarii vor avea in dotare atat obisnuitele caiace de patrulare, dar si ambarcatiuni cu motor, gata de interventie in caz de solicitare. In plus, salvamarii vor avea si costume din neopren, in cazul unor interventii deosebite. Salvamari vor fi prezenti si pe plajele din sudul litoralului, de la Eforie la Vama Veche, in zonele cu afluenta mare de turisti. Tot pe perioada minivacantei de 1 Mai, vor fi reintroduse in circulatie, in municipiul Constanta si in statiunea Mamaia, autobuzele etajate pentru deservirea turistilor, care vor circula intre 30 aprilie si 3 mai.

Potrivit Regiei Autonome de Transport in Comun Constanta, traseul turistic "Constanta - City Tour" va avea programul de functionare intre orele 10.00 si 20.00, cu frecvente de 45 de minute si plecari din Gara. Astfel, mijloacele de transport vor pleca la ora 10.00 din fata Garii Constanta si vor circula pe traseul consacrat "Mamaia Estival", respectiv Gara - bulevardul Ferdinand - strada Mircea cel Batran - bulevardul Mamaia pana la capatul statiunii, la Hotel Caraiman, si retur pe bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand - Gara. Lungimea traseului este de aproape 30 de kilometri, iar durata unei curse este de aproximativ 90 de minute. Pretul unui bilet de calatorie pentru autobuzele supraetajate a fost stabilit la 5 lei, la fel ca in anii trecuti. Tichetele pot fi achizitionate numai de la soferul autobuzului.

Citeste si:
Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, revenire de gală, cu o...
Festivalul Național de Muzică...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.