Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnalistii rapiti in Irak, a venit la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) pentru a fi audiat din nou in dosarul in care medicul Mohamad Yassin a fost arestat, dupa ce ar fi cerut doua milioane de euro pentru ca Omar Hayssam sa fie eliberat din inchisoare.

Ovidiu Ohanesian a ajuns la DNA in jurul orei 11.15, aceasta fiind pentru a doua oara in ultimele trei zile cand jurnalistul este chemat de anchetatori, relateaza MEDIAFAX. In sediul DNA se afla si Omar Hayssam, care a fost adus, miercuri, pentru a fi audiat in acelasi dosar. Omar Hayssam a fost adus la DNA in jurul orei 9.30, cu o duba a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), fiind escortat de trupele de siguranta, procedura ce se aplica in cazul persoanelor condamnate pentru terorism.

Atat sirianul, cat si jurnalistul rapit in Irak dau explicatii in dosarul lui Mohamad Yassin, care, spun anchetatorii, ar fi cerut de la doua persoane, denuntatoare in cauza, suma de aproximativ doua milioane de euro, spunand ca ar putea influenta organe judiciare, in vederea desfiintarii, pe cale extraordinara, a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii cu executare, astfel incat Omar Hayssam sa fie eliberat.

In dosarul lui Yassin au fost audiati, marti, in calitate de martori, si fostii magistrati Ciprian Nastasiu si Sofica Dumitrascu. Fostul procuror Nastasiu si fostul judecator Dumitrascu au intrat in atentia opiniei publice dupa ce Nastasiu a cerut instantei, in 2006, eliberarea lui Omar Hayssam, motivand faptul ca sirianul este grav bolnav. Solicitarea a fost admisa de Sofica Dumitrascu, care era judecator la acel moment, motiv pentru care Hayssam a fost pus in libertate, iar in scurt timp a fugit din tara. Mohamad Yassin se afla in arest din 4 aprilie, aceeasi masura fiind dispusa si pentru Tahli Fadel, complicele medicului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.