Sebastian Ghita s-a prezentat, vineri dimineata, la sediul DNA Ploiesti, unde a fiost citat in dosarul lui Iulian Hertanu, cumnatului premierului Victor Ponta, in care Ghita este cercetat pentru favorizarea unui grup infractional.

Sebastian Ghita a ajuns la DNA PLoiesti putin inainte de ora 8.30, el spunand ca nu poate preciza ce le va declara procurorilor in conditiile in care nu stie ce il vor intreba acestia. La ora tansmiterii acestei stiri, Ghita se afla in sediul DNA Ploiesti.

Potrivit unor surse judiciare, la DNA sunt asteptati, in cursul zilei de vineri, si deputatul PSD Vlad Cosma, precum si tatal acestuia, Mircea Cosma, presedintele suspendat al Consiliului Judetean Prahova, ambii acuzati, ca si Ghita, de sprjinirea unui grup infractional organizat.
Cei trei se afla sub control judiciar de la sfarsitul lunii februarie, iar aceasta perioada expira, procurorii urmand sa stabileasca daca prelungesc sau nu masura preventiva, scrie MEDIAFAX.

In 18 februarie, Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alaturi de omul de afaceri Vladimir Ciorba, in dosarul vizand fraudarea de fonduri europene pentru lucrari de canalizare la Comarnic, executate de firma sa SC Grossman Engineering Group.

In acelasi dosar, au fost fost pusi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghita, deputatul PSD Vlad Cosma si tatal acestuia, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, directorul de productie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum si omul de afaceri Liviu Munteanu.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghita, Vlad si Mircea Cosma au sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii sustin ca, in perioada 2011 - 2015, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, fost presedinte al filialei judetene a PSD, a facut demersuri (interventii pentru numirea in functii a unor persoane, obtinerea de informatii confidentiale - activitati derulate direct sau prin intermediul consilierilor sai personali) la functionari ai SC Hidro Prahova si a exercitat presiuni (amenintari cu privire la inlocuirea din functie) asupra directorului general al societatii, pentru ca acestia sa atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrari pentru extinderea retelei de canalizare in orasul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a facut presiuni pe durata derularii contractului pentru prelungirea termenelor de executie si efectuarea ilegala de plati.

Citeste si:
Urmărit în România, Sebastian Ghiță se relaxează pe plajă, în Grecia
Urmărit în România, Sebastian...

"Scopul grupului infractional astfel format si sprijinit a fost atins, urmarirea penala facuta pana la acest moment relevand: deturnarea din cadrul proiectului si insusirea in interes propriu, de catre membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicati in numerar din conturi ale persoanelor juridice si fizice, reprezentand 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, catre «partenerii» la care se pretinde ca au fost subcontractate lucrari), sustragerea de la plata catre stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentand TVA si 1.006.117 de lei reprezentand impozit pe profit)", arata DNA.

Proiectul privind extinderea retelei de canalizare la Comarnic, in valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, insa lucrarile, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfarsitul anului trecut.

Citeste si:
Inalta Curte: dosarul lui Mircea si Vlad Cosma va fi judecat de la...
Inalta Curte: dosarul lui...

In dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfarsitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploiesti atat mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cat si sora acestuia, Alexandra Hertanu.

Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociata, alaturi de ginerele sau, Iulian Hertanu, in firma "Hertanu Projects" SRL. Hertanu mai este asociat in firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociati, in timp ce sotia sa, Alexandra Florina Hertanu, sora premierului Victor Ponta, este asociata in firma SC Exfin 2000 SRL, unde detine 49 % din actiuni, iar o alta persoana, Natalia Maier, detine 51 % din actiunile firmei.

Firma Hertanu Projects SRL, al carei asociat principal este Iulian Hertanu, a fost inregistrata in anul 2004, cu sediul social in Bucuresti si are ca principal domeniu de activitate specific agentiilor de publicitate. Hertanu detine 95% din aceasta firma, al carei administrator este, in timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%.

Citeste si:
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, acuzaţi de abuz în...
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.