Scandalul ameninta sa destabilizeze sistemul bancar al fostei republici sovietice cu 3,5 milioane de locuitori, suma insemnand "foarte mult" pentru acest stat sarac, comenteaza site-ul. Cazul disparitiei miliardului a iesit la iveala dupa ce Banca Centrala a Republicii Moldova a descoperit ca trei banci au acordat imprumuturi in valoare totala de un miliard, reprezentand 15% din PIB-ul tarii, scrie MEDIAFAX.
Institutiile financiare respective, Banca de Economii, Banca Sociala si Unibank, detin aproape o treime din activele bancare ale tarii, inclusiv bani pentru plata pensiilor. Tranzactiile par ca au fost efectuate in decurs de cateva zile, chiar inaintea alegerilor parlamentare de la sfarsitul lui noiembrie. Cei care au primit fondurile nu au fost identificati, iar banii par sa fi "disparut".
"Nu pot sa explic cum poate cineva sa fure o suma atat de mare de bani dintr-o tara atat de mica", a declarat recent Pirkka Tapiola, reprezentantul UE la Chisinau. Potrivit unui raport parlamentar, care a ajuns la presa, o parte din bani ar fi fost transferata catre patru banci rusesti.
Liderul opozitiei socialiste Igor Dodon a declarat ca el banuieste ca banii au ajuns in conturile unor firme offshore, "unde s-a pierdut urma". "Banii au fost dati stiindu-se ca nu vor fi rambursati niciodata", a declarat el pentru AFP.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro