Social 7 Aprilie 2015 16:52
Omul de afaceri Dumitru Bucsaru va fi cercetat sub control judiciar in dosarul in care este cercetat pentru bancruta frauduloasa, dupa ce Tribunalul Ilfov a admis, printr-o decizie definitiva, cererea acestuia de inlocuire a masurii preventive.

Dumitru Bucsaru era, din 6 martie, arestat la domiciliu. El a inaintat o solicitare in fata instantei prin care a cerut inlocuirea acestei masuri preventive cu una mai blanda. Cererea omului de afaceri a fost admisa de Judecatoria Cornetu, in 1 aprilie, insa nu a fost definitiva, motiv pentru care a fost contestata de procurori. In urma analizarii contestatiei, Tribunalul Ilfov a respins, luni, cererea anchetatorilor ca Bucsaru sa fie in continuare mentinut in arest la domiciliu. Astfel, magistratii au stabilit ca omul de afaceri sa fie cercetat sub control judiciar in perioada 6 aprilie - 3 iunie. In acelasi dosar mai sunt cercetate sub control judiciar alte doua persoane - Alexandru Oprea Picu si Alexandru Petre.

Patronul firmei care a construit complexul rezidential Green City din 1 Decembrie, Ilfov, Dumitru Bucsaru este suspectat ca, alaturi de Picu si Petre, a contractat un credit de 30 de milioane de euro pentru construirea complexului, iar dupa ce au intrat in insolventa ar fi instrainat activele, prezentand evidente contabile nereale.

Dumitru Bucsaru este suspectat si de distrugere, intrucat dupa intrarea in insolventa a societatii Green City Construct, acesta ar fi luat din apartamentele din complexul imobiliar, care erau utilate complet, mobila si centralele termice, pentru a nu le preda lichidatorului juridicar, au mai spus surse din randul anchetatorilor. In urma perchezitiilor, dintre aceste bunuri au fost recuperate aproximativ 30 la suta. Mai multe centrale termice, instalatii sanitare si usi au fost gasite la locuinta varului omului de afaceri, Ion Bucsaru, ridicat, la randul sau, de politisti, declarau pentru MEDIAFAX surse din Politie.

Prejudiciul produs in acest dosar a fost estimat, pana in prezent, la 1,5 milioane de lei. Politistii ilfoveni au facut, in 5 martie, in acest dosar, perchezitii in judetele Ilfov, Ialomita, Dambovita si Giurgiu, la locuintele suspectilor si la societatile comerciale controlate de acestia. Dumitru Bucsaru este fostul patron al clubului Unirea Urziceni si este cunoscut drept un apropiat al lui Traian Basescu si al Elenei Udrea.

Citeste si:
Tribunalul Ilfov a decis: Fostul socru al secretarului adjunct al...
Tribunalul Ilfov a decis:...

Green City este un ansamblu rezidential dezvoltat pe un teren de 120 de hectare, in localitatea ilfoveana 1 Decembrie. Green City Construct este controlata de Dumitru Bucsaru si de fiica acestuia, Iuliana Zenaida Bucsaru, prin intermediul firmelor Valahorum, Perfect City si Comaico, potrivit datelor din 2011 de la Registrul Comertului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.