Social 6 Aprilie 2015 11:17
Castigul salarial mediu a scazut in februarie, fata de prima luna a anului, cu 0,5% (9 lei), la 1.731 lei net, cea mai mare valoare, de 5.151 lei, fiind inregistrata in fabricarea produselor din tutun, iar cea mai mica in hoteluri si restaurante - 999 lei.

"In majoritatea activitatilor din sectorul economic nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic decat in luna precedenta ca urmare a acordarii de prime ocazionale in lunile anterioare, a nerealizarilor de productie ori a incasarilor mai mici (functie de contracte), a dificultatilor financiare cu care s-au confruntat unele unitati economice, precum si a angajarilor de personal cu castiguri salariale mici", se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).

Cele mai mari scaderi, cuprinse intre 9,5% si 10%, au fost consemnate in depozitare si activitati auxiliare pentru transport, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, sau - intre 4% si 5% - in extractia minereurilor metalifere, alte activitati extractive, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii).

Cresterile s-au datorat acordarii de prime ocazionale, inclusiv prime anuale sau pentru performante, sume din profitul net si din alte fonduri ori realizarilor de productii si incasarilor mai mari, scrie MEDIAFAX.

Cea mai semnificativa crestere a fost realizata de producatorii de tigari, care au majorat castigurile angajatilor cu 39,9%. Indicatorii au crescut, de asemenea, in activitati auxiliare intermedierilor financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii, activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale), intre 10% si 20%, precum si in prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn si pluta (cu exceptia mobilei; fabricarea articolelor din paie si din alte materiale vegetale impletite), fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, activitati profesionale, stiintifice si tehnice, intre 4,5% si 8,5%.

"In sectorul bugetar s-au inregistrat scaderi ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta in invatamant (-1,6%), respectiv sanatate si asistenta sociala (-1,3%). In administratia publica castigului salarial mediu net a fost in usoara crestere (0,2%) fata de luna ianuarie 2015"
, mentioneaza INS. Comparativ cu luna februarie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%.

Citeste si:
Supraimpozitarea şi cumulul pensie-salariu, prin lege, nu prin...
Supraimpozitarea şi cumulul...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.