Papa Francisc a fost invitat sa participe, in 2 august, la inaugurarea Manastirii Maria Radna din Lipova, reabilitata cu zece milioane de euro, conform reprezentantilor manastirii, care au precizat ca Suvernul Pontif nu a confirmat pana acum ca va veni in Romania, dar Vaticanul va fi reprezentat.

Preotul paroh al Manastirii Maria Radna, Andreas Reinholz, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, ca Episcopia Romano-Catolica Timisoara i-a transmis Papei Francisc o invitatie pentru a participa la evenimentul care va marca finalizarea lucrarilor de reabilitate a manastirii, programat pentru 2 august. "Pana acum nu a fost confirmata prezenta, dar Papa Francisc a luat la cunostinta despre aceasta posibilitate. Totusi, Vaticanul va fi reprezentat la acest important eveniment", a declarat Reinholz. El a precizat ca si-au confirmat prezenta la eveniment mai multe personalitati din tara si strainatate, intre care presedintele Klaus Iohannis.

Manastirea Maria Radna, considerata cel mai mare loc de pelerinaj din vestul tarii, beneficiaza de un program de reabilitare in valoare de 47,14 milioane de lei, adica peste 10 milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 30 de milioane de lei, provenind de la Uniunea Europeana, prin Programul Operational Regional. Diferenta de bani a fost alocata de Guvernul Romaniei si de beneficiar, adica Episcopia Romano-Catolica Timisoara.

Potrivit proiectului, in complexul actual de cladiri vor fi amenajate o biblioteca cu zece mii de volume vechi, un muzeu, o expozitie permanenta, dar si sali de conferinte. Vor fi restaurate trei cladiri declarate monumente istorice si vor fi reamenajate spatiile din jur, pana la marginea DN 7. Reprezentantii manastirii au spus ca intregul complex va intra intr-un circuit turistic permanent din 2015, estimand ca se va dubla numarul de vizitatori, acum fiind de 80.000 pe an.

Manastirea franciscana Maria Radna poarta hramul Maicii Domnului, iar conform inscrisurilor, prima biserica a fost ridicata in 1520, dar lacasul a fost distrus de doua ori, sub ocupatia turceasca si de un incendiu. In biserica exista o icoana a Maicii Domnului, care nu a fost distrusa de turci si incendiu, motiv pentru care este considerata facatoare de minuni. Biserica actuala a fost sfintita in 1767, iar in 1992 a fost declarata Basilica Papala Maica Harurilor.

Citeste si:
Se inaugurează Podul de la Brăila
Se inaugurează Podul de la...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.