Impactul pachetelor standardizate i-ar putea descuraja pe non-fumatori sa se apuce de fumat si ar putea duce la o reducere a numarului de tigari fumate in cazul fumatorilor.

Intr-o serie de articole stiintifice publicate in revista Addiction, cercetatorii au declarat ca desi pachetele de tutun standardizate sunt inca de prea putin timp pe piata pentru a oferi dovezi substantiale, studiile efectuate pana acum au aratat ca ar putea ajuta la reducerea numarului de fumatori.

Marea Britanie planuieste ca pana in luna mai sa devina a doua tara din lume care va introduce ambalajele simple, standardizate pentru tigari, dupa ce guvernul a promis luna trecuta ca va adopta o serie de masuri legislative care vor intra in vigoare in 2016.
Australia a introdus pachetele standardizate in urma cu doi ani, in contextul unei opozitii puternice din partea industriei tutunului. Legea australiana prevede ca tigarile sa fie vandute in ambalaje simple, verzi, cu avertismente privind sanatatea tiparite pe ele, aratand efectele negative pe care fumatul le are asupra organismului, scrie MEDIAFAX.

In seria de articole din Addiction, cercetatorii sustin ca dupa decizia din 2012 a Australiei, cand pachetele simple au fost introduse, iar imaginile de pe ambalaje au fost marite, fumatul in zonele exterioare ale cafenelelor, barurilor si restaurantelor a scazut , iar mai putini fumatori au lasat pachetele la vedere, pe mese.

Un alt studiu a aratat ca indepartarea graficii referitoare la brandul comercial a dus la o concentrare a atentiei asupra avertismentelor privind riscurile de sanatate in randul fumatorilor ocazionali si al adolescentilor care abia au inceput sa fumeze. Robert West, redactor-sef al revistei Addiction, a spus ca efectul ambalajului simplu asupra tinerilor potentiali fumatori ar putea fi cel mai important impact initial.

"Chiar daca ambalajul standardizat nu ar avea niciun efect asupra fumatorilor actuali si ar face ca doar unul din 20 de tineri sa reziste tentatiei de a se apuca de fumat (in Marea Britanie), tot ar salva circa 2.000 de vieti pe an", a declarat West in cadrul unei conferinte de presa la Londra. Companiile din industria tutunului s-au opus puternic noii legi, spunand ca pachetele standard afecteaza drepturile de proprietate intelectuala referitor la brand si nu vor face decat sa creasca rata de contrafacere si contrabanda.

Citeste si:
Jean Gavril și Dinu, nevoiți să facă autostopul din Londra în...
Jean Gavril și Dinu, nevoiți...

Dar Ann McNeill, profesoara la King's College din Londra si experta in domeniul dependentei de tutun, a spus ca producatorii de tigari ar trebui sa ia in calcul faptul ca daca produsul lor ar fi inventat astazi, nu ar ajunge niciodata pe piata.

"Pentru un produs care da dependenta si care ucide atat de multi dintre utilizatoprii sai, industria tutunului ar trebui sa se considere norocoasa ca macar i se permite sa-si vanda produsele toxice si sa nu mai ceara sa i se permita sa le faca mai atractive prin ambalaje", a declarat Ann McNeill.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.